Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României organizate în orașul Geoagiu au avut loc în fața bustului celui care a reprezentat acest ținut, cu drept de vot, la Mare Adunare Națională de la 1 Decembrie 1918, dr. av. Ioan Marghita. Manifestarea a început cu un parastas făcut de un sobor de preoți în memoria tuturor eroilor din toate timpurile și din toate locurile, care și-au dat viața pentru unitatea poporului român și apărarea religiei creștine.
Evocarea istorică a evenimentului a fost făcută de doctor în istorie Mihai Căstăian, care în cuvântul său a făcut referire și la contribuția soldaților din zona Orăștiei la înfăptuirea Marii Uniri.
Deși avea o agendă extrem de încărcată, la manifestare a ținut să participe doamna deputat Natalia Intotero, care s-a făcut remarcată nu numai printr-un port românesc superb, dar și prin alocuțiunea rostită.
Cu acest prilej a fost prezentată o placă comemorativă, care va fi montată pe casa în care au locuit dr. av. Ioan Marghita și tenorul dr. av. Iosif Indrieș – anticomunist, care a fost deportat din Geoagiu. De față a fost un urmaș al acestora ing. Firidon.
În cuvântul său, domnul primar Vasile Cărăguț a arătat faptul că manifestarea s-a vrut o încercare de intrare în normalitate, în speranța de înfrângere a pandemiei. Chiar dacă acum traversăm o perioadă nefastă, trebuie ca la fel ca în 1918 să fim uniți, pentru că numai împreună putem să depășim acest moment.
LA MULȚI ANI, ROMÂNE, ORIUNDE TE-AI AFLA!
Vasile Cărăguț primarul oraşului Geoagiu



