20.9 C
Orăștie
joi, 26 mai 2022

Viorel Salan: “Pentru noi, parlamentarii PSD de Hunedoara, sprijinirea administraţiei locale a judeţului Hunedoara, rămâne un obiectiv prioritar”

Viorel Salan: “Pentru noi, parlamentarii PSD de Hunedoara, sprijinirea administraţiei locale a judeţului Hunedoara, rămâne un obiectiv prioritar”

Creşterea galopantă a preţurilor la energie, ordinea publică şi debutul sesiunii parlamentare au fost principalele teme pe care am dorit să le discutăm cu Viorel Salan, deputat PSD şi membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
– Suntem într-o criză energetică majoră care afectează grav nu numai consumatorii casnici, ci şi întreaga economie românească. Ce soluţie vedeţi în această situaţie?
Este de necontestat faptul că suntem într-o gravă criză energetică. Desigur, nu suntem numai noi în această situație, este și Europa.
Experţii susţin că în ultimii 20 de ani nu a mai existat o astfel de criză. Ea nu a putut nici măcar fi anticipată şi se constată că nu are nicio legătură cu liberalizarea preţurilor. Se întâmplă acelaşi lucru şi în pieţele reglementate, pentru că există acest deficit de energie peste tot.
Totuşi este aberant să vedem că România are cele mai mari prețuri la energie și gaze naturale, în condițiile în care țara ocupă locul 2 (după Olanda) la rezervele de gaze naturale în Europa.
De asemenea, consumul intern de energie electrică a crescut cu 4,7% în primele 11 luni din 2021, iar la populație creșterea a fost de 6,9%. În aceeași perioadă prețul la energie electrică a crescut cu 15%, iar la gaze naturale cu peste 50%!
Aceste date ne arată că majorările de prețuri sunt pur speculative, fără nicio legătură cu raportul dintre cerere și ofertă. Aceasta este dovada că liberalizarea s-a făcut prost, fără a funcționa pe baze concurențiale.
– Cum am ajuns în această situaţie?
Foarte simplu. Prin măsuri greșite luate în Guvernarea PNL și USR si anume: liberalizarea pieței de energie și gaze naturale realizată de Guvernul Orban prin eliminarea plafonului la prețul de producție la gaze naturale și prin retragerea ANRE din reglementarea pieței de energie; eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie din care se asigurau resursele pentru consumatorii vulnerabili; eliminarea cotelor obligatorii de depozitare pentru furnizorii de gaze naturale si respingerea propunerii legislative a PSD pentru plafonarea prețurilor la energie și gaze naturale și promovarea în Parlament a variantei legislative a ministrului Virgil Popescu.
– Cu ce soluție a venit PSD?
Măsurile PSD care au fost adoptate de Coaliție pentru scăderea prețurilor la energie pentru populație rezolvă pe termen scurt criza facturilor la energie. Prin aplicarea lor, peste 90% dintre consumatorii casnici vor plăti energia la prețurile de dinainte de liberalizare.
Dar, pe termen mediu, sunt necesare măsuri de reglementare a prețurilor, pentru pune capăt liberalizării sălbatice care s-a suprapus cu criza energetică la nivel european.
– În primele săptămâni ale acestui an, au avut loc mai multe evenimente în care au fost implicaţi poliţişti, dintre care cel mai grav a fost accidentul în care două fetiţe au fost lovite pe trecerea de pietoni de către o maşină a poliţiei. Cum comentaţi?
Recentele evenimente confirmă din păcate o stare de fapt pe care am semnalat-o în mai multe rânduri ultimilor doi miniştri ai Afacerilor Interne, Marcel Vela şi Lucian Bode.
În ultimii doi ani, de fiecare dată când am sesizat că lucrurile o iau într-o direcţie greşită, am luat deschis poziţie şi am cerut conducerii ministerului explicaţii şi lămuriri. Cele mai grave probleme pe care le-am sesizat au vizat aspecte legate de selecţia, pregătirea şi nu în ultimul rând promovarea personalului.
Din poziţia de membu al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională am adresat în mod sistematic interpelări şi întrebări factorilor de decizie responsabili, în încercarea de a preveni consecinţele nefaste ale măsurilor luate.
Seria de evenimente petrecute în primele trei săptămâni din ale acestui an nu a făcut decât să confirme că am avut dreptate. Iar realitatea însăşi l-a obligat pe ministrul Lucian Bode să recunoască între altele că resursele umane de care dispune sunt insuficiente, pregătirea angajaţilor lasă de dorit şi există situaţii în care poliţia locală este într-o relaţie neprincipială cu puterea politică locală sau chiar în cârdăşie cu infractorii, ceea ce este cel mai grav.
– Începe o nouă sesiune parlamentară. Cu ce planuri vă veţi relua activitatea?
Activitatea de legiferare în contextul în care funcţionăm în această nouă majoritate parlamentară nu este deloc simplă.
Vă dau un exemplu concret: Partidul Social Democrat a votat un proiect de lege propus de actualul ministru al Energiei, legea privind compensarea facturilor. Dar am constatat la aplicarea ei că soluţia propusă nu rezolva situaţia reală.
Intenţia a fost bună, dar punerea în practică a eşuat complet. Şi din acest motiv esenţial, trebuiau luate rapid alte măsuri şi efectuate alte modificări legislative.
Toate aceste demersuri sunt însă sensibil încetinite de necesitatea consultărilor periodice în cadrul coaliţiei de guvernare pentru a ajunge la un numitor comun.
Din care cauză este foarte dificil să avansez o listă concretă de priorităţi legislative.
– Numiţi totuşi un obiectiv prioritar pe care îl aveţi în vedere.
Pentru noi, parlamentarii PSD de Hunedoara, sprijinirea administraţiei locale a judeţului Hunedoara, rămâne o prioritate permanentă a activităţii pe care o desfăşurăm şi la Parlament, şi în teritoriu.
În acest context, la sfârşitul lunii decembrie, la invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Laurenţiu Nistor, a avut loc o rundă de consultări cu parlamentarii hunedoreni pentru rezolvarea problemelor care vizează transportul public, pentru a identifica soluțiile legislative necesare subvenționării transportului rutier de persoane.
Din cauza pandemiei, urmare a scăderii numărului de călători, dar și pentru că pirateria este încă un fenomen prezent, anumite trasee au devenit nerentabile, iar operatorii renunță la ele.
În aceste condiții, elevii din aceste zone se află în imposibilitatea de a ajunge la cursuri, educația fiind un drept fundamental, iar ceilalți călători se confruntă cu probleme privind mobilitatea.
Suntem şi noi, parlamentarii hunedoreni alături de elevi, de părinți, de cetățenii județului și de primari, şi dorim rezolvarea acestei situaţii.
Urmare acestei întâlniri, aşteptăm de la departamentele de specialitate ale Consiliului Județean Hunedoara o serie de propuneri de modificări legislative pe care să le preluăm pentru a le concretiza cât mai repede în iniţiative legislative.
– Vă mulţumesc.
Comunicat de presă deputat Viorel Salan
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close