-2.6 C
Orăștie
miercuri, 17 noiembrie 2021

Viorel Salan-LUCRĂRI ÎN COMISIA PENTRU APĂRARE

LUCRĂRI ÎN COMISIA PENTRU APĂRARE

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională s-a reunit azi în şedinţă pentru a dezbate o serie de proiecte de lege.

Primul proiect de lege aflat în dezbatere a fost Plx 380/2021 “Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2021 privind înfiinţarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică”.

Obiectul de reglementare se referă la crearea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-ministrului, finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatul General al Guvernului.

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică va avea în vedere obiective majore, cum sunt:

➢asigurarea cadrului destrategii, politici şi reglementări în domeniul securităţii cibernetice;➢ crearea unui hub de cooperare la nivel naţional şi internaţional între instituţii din domeniul public, privat, de educaţie şi cercetare, pentru asigurarea unei viziuni realiste, comune şi coerente privitoare la securitatea cibernetică a României;

➢ alinierea cu celelalte state membre al Uniunii Europene în ceea ce priveşte certificarea şi standardizarea în domeniul securităţii cibernetice;

➢ alinierea României la procesele de implementare a noilor tehnologii în domeniul securităţii cibernetice,

➢ gestionarea crizelor de securitate cibernetică la nivel naţional, în cooperare cu instituţii care au competenţe şi atribuţii în domeniul managementului crizelor şi sub autoritatea Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică.

Am subliniat că ştim cât de importantă şi necesară este această structură. Dar, din punct de vedere al textului propus, nu suntem convinşi şi nu avem garanţia că, din punct de vedere juridic, asigură toate condiţiile necesare functionarii acestei structuri.

Observaţiile făcute de colegi în şedinţa anterioară, inclusiv cea referitoare la controlul parlamentar, sunt legitime în condiţiile în care cei care lucrează în cadrul noii structuri fac parte din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Ori asupra tuturor acestor structuri se exercită control parlamentar.

Am reiterat ceea ce am mai spus deja. Din textul prezentat, din punct de vedere juridic, răspunderea infracţională nu poate fi aplicată asupra unor întreprinderi individuale sau întreprinderi de familie, în condiţiile în care acestea nu au personalitate juridică. Această răspundere trebuia să se aplice asupra reprezentanţilor legali ai acestor entităţi. Şi am constatat că nu s-a efectuat această corecţie.

Am concluzionat că nu trebuie să ne grăbim cu proiectul de lege pentru că este foarte important modul în care porneşte activitatea unei astfel de structuri, deoarece am sesizat existenţa unor lacune şi în legislaţia celorlalte structuri componente ale sistemului de apărare, ordine publică si siguranţă naţională, care nu pot fi înlăturate decât după reviziurea şi actualizarea legilor siguranţei naţionale. Am propus un aviz negativ pentru această propunere legislativă.

Al doilea proiect înscris pe ordinea de zi a fost: Plx 355/2021 “Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2021 pentru suspendarea aplicării prevederilor Legii nr.5/2021 privind Statutul personalului profesionist operativ de intervenţie din cadrul serviciilor civile care asigură asistenţă publică medicală de urgenţă şi prim ajutor calificat.

Obiectul de reglementare se referă la suspendarea aplicării prevederilor Legii nr.5/2021 privind statutul personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor civile care asigură asistență publică medicală de urgență și prim ajutor calificat, până la data de 31.12.2022, inclusiv.

La acest punct am adresat două întrebări reprezentanților Guvernului. Mai întâi am dorit să îmi spună dacă de la intrarea în vigoare a legii nr.5/2021 şi până în prezent respectivul act normativ a produs efecte juridice.

În al doilea rând, am dorit să ştiu dacă Ministerul Sănătăţii, respectiv Ministerul Afacerilor Interne, au elaborat normele metodologice în termenul de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial şi dacă acestea au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern.

Deoarece răspunsul reprezentantului Guvernului a fost negativ la ambele întrebări, am revenit cu câteva observaţii.

În primul rând, am subliniat existenţa unui aviz negativ din partea Consiliului Legislativ. Am remarcat de asemenea că legea a intrat în vigoare în 14.01.2021 şi am adăugat că, în afară de seriviciile publice de ambulanţă şi unităţile de primiri urgenţe, evidenţiate de reprezentantul Guvernului, mai pot fi adăugate şi serviciile publice judeţene si locale Salvamont, respectiv serviciile publice judeţene Salvaspeo despre care nu înţeleg de ce sunt considerate că fac situaţia şi mai grea. În viziunea mea, soluţia cea mai bună ar fi fost să se acţioneze asupra cauzelor şi nu asupra efectelor, mai ales că legea este intrată recent în vigoare.

Am considerat că prin această soluţie care ne este propusă şi care vizează suspendarea aplicării Legii nr.5/2021, este afectată substanţa unor drepturi fundamentale şi m-am referit în primul rând la dreptul la muncă. Am avut în vedere aici art. 41 şi art. 16 din Constituţia României. În acelaşi timp Curtea Constituţională a României a statuat cât se poate de clar că Ordonanţele de Urgenţă nu pot fi adoptate dacă afectează sau consecinţe negative.

În situaţia în care prezentul proiect afectează în sens restrictiv dreptul fundamental la muncă, nu cred că propunerea legislativă mai poate face obiectul acestor discuţii. Iar în situaţia în care se va decide să aprobăm acest proiect de lege, am apreciat că nu este un gest în concordanţă cu spiritul Constituţiei. Se vor crea discrepanţe între categoriile de personal. Având în vedere că soluţia propusă de către Guvernul României aduce atingere mai multor prevederi constituţionale, inclusive drepturi fundamentale, am propus acordarea unui aviz negativ.

Cea de a treia propunere legislativă discutată azi în Comisie a fost Plx 377/2021 “Propunere legislativă privind unele măsuri administrative şi fiscale din starea de urgenţă”.

Proiectul are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri referitoare la amenzile aplicate pentru unele dintre contravenţiile săvârşite în timpul stării de urgenţă instituită prin Decretul Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi prelungită prin Decretul Preşedintelui României nr.240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Normele propuse prin proiect conduc la situaţii similare celor rezultate din interpretarea prevederilor legale şi a deciziilor CCR incidente în materie.

Ultimul proiect de lege dezbătut a fost: Plx 374/2021 “Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă”.

Am remarcat în primul rând că, în situaţia în care intenţia iniţiatorilor este de a permite accesul animalelor de companie sau utilitare pe plajele turistice, trebuiesc reglementate şi condiţiile în care acesta poate fi făcut.

De asemenea, potrivit art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind sancţiunile se stabileşte că trebuiesc aplicate proporţional cu gradul de pericol al faptei. Am observat faptul că iniţiatorii au stabilit limite ale amenzilor pentru necolectarea dejecţiilor de 10 ori mai mari decât cele referitoare la nerespectarea prevederii de a ţine animalele în zgarda sau lesă şi am subliniat că un animal lăsat liber pe plajă poate fi potenţial mai periculos. A fost propusă amânarea până la formularea unui punct de vedere din partea Guvernului.

Deputat Viorel Salan

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close