17.2 C
Orăștie
vineri, 12 august 2022

Viorel Salan: “Elevii Liceului Agricol din Geoagiu vor avea spaţii corespunzătoare pentru a efectua practica”

Viorel Salan: “Elevii Liceului Agricol din Geoagiu vor avea spaţii corespunzătoare pentru a efectua practica”
Discuţiile directe cu reprezentanţi ai administraţiei locale pot duce la redactarea de iniţiative legislative noi care să rezolve probleme ale comunităţilor locale ce trenează de prea mult timp. A fost tema interviului acordat de Viorel Salan, parlamentar PSD, secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor.
– Aţi iniţiat recent un proiect de act normativ referitor la ce a mai rămas din baza materială a fostei Staţiuni de cercetare-dezvoltare pomicolă Geoagiu. Despre ce anume este vorba?
Ideea acestei propuneri legislative a apărut în urma discuţiilor pe care le-am purtat la începutul acestui an cu reprezentanţi ai administraţiei locale din judeţul Hunedoara.
Una dintre situaţiile ce mi-a fost prezentată ca fiind foarte problematică se referea la Staţiunea de cercetare-dezvoltare pomicolă Geoagiu, mai exact la o serie de bunuri imobile ce aparţin acesteia.
Staţiunea de Cercetare Pomicolă din Geoagiu a fost înfiinţată în 1957, cu scopul de a elabora şi difuza material pomicol şi soiuri noi pentru zona de sud-vest a Transilvaniei.
Din păcate, începând din anul 1995, staţiunea pomicolă a pierdut o mare parte din suprafaţa de teren alocată.
Într-o ultimă încercare de a găsi o soluţie de salvare, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Geoagiu a realizat în anul 2009 un parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Banatul din Timişoara. Dar parteneriatul nu s-a finalizat cu rezultate concrete.
La rândul ei, Primăria Geoagiu a încercat în mai multe rânduri preluarea activelor, dar fără succes.
– Ce soluţie legislativă propuneţi de fapt?
Din momentul în care am aflat despre existenţa acestei probleme, am căutat cea mai bună soluţie împreună cu factori de decizie de la Ministerul Agriculturii.
Prin această iniţiativă legislativă se doreşte preluarea patrimoniului fostei Staţiuni de Cercetare Dezvoltare Pomicolă Geoagiu de către Liceul Tehnologic Agricol ,,Alexandru Borza” Geoagiu, având în vedere că Staţiunea Pomicolă nu mai are capacitate de finanțare.
– Care au fost pricipalele argumente?
Am dorit în primul rând să oprim degradarea continuă a clădirilor rămase. Am aflat de asemenea că Staţiunea de Cercetare Pomicolă Geoagiu a provenit iniţial din Liceul Tehnologic Agricol ”Alexandru Borza” Geoagiu, ceea ce susţine retrocedarea clădirilor către liceu.
Iar pentru elevii Liceului Tehnologic Agricol “Alexandru Borza”, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Geoagiu a constituit mereu un suport şi o oportunitate de dezvoltare profesională în perfecţionarea pregătirii lor.
În condiţiile în care transferul patrimonial propus prin acest act normativ se finalizează, conducerea Liceului Agricol va putea accesa direct finanţări şi fonduri europene pentru a repara imobilele respective şi a le folosi în porcesul didactic de instruire a elevilor.
– Săptămâna aceasta, aţi oferit unui grup de elevi posibilitatea să viziteze Parlamentul României…
Într-adevăr, am invitat să viziteze Palatul Parlamentului un grup de peste 40 de elevi cu rezultate deosebite la învăţătură de la Liceul Tehnologic Agricol “Alexandru Borza” din Geoagiu. Am fost ajutat pe partea de organizare de către staful tehnic al Grupului PSD de la Camera Deputaţilor.
Palatul Parlamentului este, în lume, a doua clădire administrativă ca mărime, după Pentagon.
Adolescenţii au putut admira mozaicuri în culori deosebite, uși masive, sculpturi impunătoare, tablouri de mare valoare, tapiţerii unice, scări de marmură, candelabre și lămpi de cristal.
Am făcut demersuri ca să poată vizita şi Sala plenului Camerei Deputaţilor, deşi aceasta nu este accesbilă decât dacă are loc o şedinţă de plen.
Paradoxal, la 33 de ani de la Revoluţie, clădirea care se dorea o construcţie care să preamărească socialismul, comunismul şi totalitarismul este astăzi simbol al democraţiei şi găzduieşte în interior nu numai Camera Deputaţilor şi Senatul, dar şi Consiliul Legislativ şi Curtea Constituţională.
Cred că tinerilor le-a plăcut ce au văzut.
– Cu această ocazie, tinerii din Geoagiu au mai vizitat şi alte obiective în Bucureşti?
Da. Elevii Liceului “Alexandru Borza” au avut prilejul să viziteze şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Aici li s-a prezentat pe scurt istoricul Jandarmeriei Române de la înfiinţarea ei şi până azi, au vizitat Muzeul Jandarmeriei. Au putut să urce în maşinile de intervenţie ale jandarmilor, să acţioneze semnalele sonore de avertizare şi să mânuiască la “rece” arme din dotarea trupelor de jandarmi. Au înţeles din explicaţiile gazdelor care sunt diferitele arme folosite de jandarmi în acţiunile de restabilire a ordinii publice sau în cele de luptă. Au putut vizita caii pentru competiţii sportive ai Jandarmeriei şi au asistat la demonstraţii de dresaj canin.
Sper că experienţa aceasta a fost un câştig şi pentru copii, dar în aceeaşi măsură şi pentru jandarmerie. Imaginile care se văd la televizor sau informaţiile de pe reţelele de socializare nu sunt întotdeauna o reflectare fidelă a realităţii.
– Vă mulţumesc.
Deputat Viorel Salan
Ar putea fi o imagine cu 11 persoane şi interior
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close