-2 C
Orăștie
vineri, 27 noiembrie 2020

Toate secțiile ATI din județul Hunedoara sunt verificate în aceste zile

Toate secțiile ATI din județul Hunedoara sunt verificate în aceste zile, în urma acestor controale urmând a fi elaborat un plan de conformare. ​

În urma unui ordin al prefectului județului Hunedoara, Călin-Petru Marian, echipe mixte de verificare și control, formate din specialiști de la I.S.U, D.S.P. și I.S.C.I.R, verifică situația din punct de vedere tehnic și sanitar în care se desfășoară activitatea medicală la secțiile ATI.

Acțiunea are loc în urma deciziei premierului Ludovic Orban care a stabilit împreună cu reprezentanți ai mai multor ministere, un „Plan de verificări” la toate spitalele din țară, având ca scop final desfășurarea în condiții de siguranță maximă a actului medical.

Primul ministru a precizat că: „În urma acestor controale, o să existe un plan de conformare care va fi adus la cunoştinţa managerilor spitalelor. Orice lucrare de reparaţie, de achiziţii, orice modernizare necesară va fi inclusă în acest plan de conformare”.

În județul Hunedoara au fost verificate până în această dimineață, secțiile de terapie intensivă de la spitalele din Deva, Hunedoara, Brad și Hațeg, iar astăzi și mîine, echipele de control și verificare își desfășoară activitatea la spitalele din Petroșani și Lupeni.

Un raport final al acestor verificări va fi transmis Instituției Prefectului imediat ce acțiunea va fi finalizată.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Fermierii hunedoreni pot fi muţumiţi de recoltele obţinute

Este un an cu mari provocări, atât în domeniul medical, cât şi în cel economic, dar 2020 nu a fost un an pe minus...

Natalia Intotero: „Cultura, educația şi cercetarea sunt vitale!”

Numeroase exemple din istoria recentă demonstrează că societăţile care au investit în cultură, educaţie şi cercetare au avut o rată de dezvoltare mai mare. Accesul...

STOP TB, HIV, HEPATITĂ! Solidaritate și responsabilitate comună

Comunicat de presă DSP Hunedoara Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara derulează în luna decembrie 2020 Campania ”Luna Națională a informării despre Bolile transmisibile:...

Viorel Sălan: Program de guvernare 2021-2024. Combaterea pandemiei COVID-19

România trece în prezent prin cea mai gravă criză din ultimii 30 de ani. Gestionarea pandemiei de către guvernul Orban seamănă din ce în...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close