-4 C
Orăștie
vineri, 22 ianuarie 2021

Sprijinul financiar de la stat pentru șomajul tehnic se va prelungi până în iunie 2021: OUG, publicată în Monitorul Oficial

Guvernul a decis vineri să reglementeze prelungirea sprijinului financiar al statului pentru cei cu activitatea afectată de măsurile luate din cauza răspândirii COVID-19 și pentru prima jumătate a anului viitor. Aceasta s-ar fi acordat doar până la 31 decembrie 2020. În acest sens, luni a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanța ce stabilește prelungirea aplicării măsurilor până la sfârșitul lunii iunie a anului viitor.

Măsura a fost luată în contextul în care în urma alegerilor parlamentare de duminică va trebui instalat un nou Guvern – chestiune care ar fi putut să ducă la adoptarea tardivă a prelungirii sprijinului financiar al statului.

Așadar, luni a apărut Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 211/2020, care se aplică de la data publicării în Monitor, prin care sunt prelungite, până la 30 iunie 2021, subvenționarea șomajului tehnic și indemnizația acordată profesioniștilor cu activitatea oprită. Desigur, aceste măsuri se vor aplica în 2021 numai în domeniile în care există restricții.

Vorbim, mai precis, de ajutorul cu indemnizațiile de șomaj tehnic pentru activitățile suspendate (OUG 30/2020), inclusiv pentru firmele a căror activitate se suspendă din cauza infectărilor (OUG 120/2020), dar și de indemnizațiile pentru profesioniștii cu activitatea întreruptă (OUG 30/2020).

Indemnizația de șomaj tehnic este de 75% din salariul brut, însă statul acoperă cel mult 75% din câștigul salarial mediu brut. Indemnizațiile pentru profesioniști (acordate lunar) sunt, de asemenea, în cuantum de 75% din câștigul salarial mediu brut.

Anterior apariției ordonanței de urgență, ajutoarele erau valabile numai până la finalul anului curent.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close