20.9 C
Orăștie
joi, 26 mai 2022

SOLUȚIONAREA PROBLEMELOR PRIVIND PROPRIETATEA ASUPRA UNOR TERENURI DIN GURASADA

La Instituția Prefectului – Județul Hunedoara a avut loc marți, 15 februarie, cea de-a doua întâlnire a prefectului Călin Petru Marian cu reprezentanții Agenției Domeniilor Statului, ai primăriei comunei Gurasada și ai Oficiului Județean pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară. Primele discuții privind clarificarea situației proprietăților statului roman, pe sectorul Gurasada, aflate în administrarea comunei, au avut loc în luna ianuarie a acestui an.
Conform informărilor a fost clarificată situația juridică a unor terenuri aflate în proprietatea primăriei, a Direcției pentru Agricultură Județeană, a Agenției Domeniilor Statului și a unor proprietari persoane fizice.
Astfel, a fost evitată o eventuală suprapunere virtuală a terenurilor, în contextul în care în zona respectivă au existat, pe de-o parte puneri în posesie în urmă cu 25-30 ani, iar pe de altă parte au existat exproprieri, încă nefinalizate, pentru cauze de utilitate publică în vederea realizării unor obiective de interes național (Autostrada A1 și culoarul căii ferate de mare viteză).
În urma întâlnirii, prefectul Călin Petru Marian a concluzionat că este important că lucrurile s-au clarificat prin realizarea planurilor de amplasament și delimitare ale parcelelor de teren (PAD) astfel încât să nu existe suprapuneri în ceea ce privește drepturile de proprietate ale cetățenilor și instituțiilor asupra terenurilor.
Prefectura Hunedoara
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close