3 C
Orăștie
miercuri, 29 noiembrie 2023

Sistemul medical modular de izolare şi tratament Timişoara și-a început activitatea

Sistemul medical modular de izolare şi tratament (SMMIT) Timişoara, care funcţionează ca secţie externă de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic Militar de Urgenţă “Dr. Victor Popescu” din localitate, şi-a început, marţi, activitatea medicală, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Potrivit unei informări a MApN, în respectiva locaţie se tratează cazurile cu formă uşoară sau medie de infecţie cu SARS-CoV-2 şi, în prezent, SMMIT poate să asigure asistenţa medicală pentru un număr maxim de 50 de pacienţi.

Capacitatea secţiei de ATI este de patru paturi destinate pacienţilor a căror stare se agravează în timpul internării, fiind posibilă asigurarea suportului vital până la transferul acestora pe o secţie de ATI într-un spital COVID-19 pentru monitorizare şi tratament.

Aceeaşi sursă precizează că SMMIT are în dotare un laborator de analize RT-PCR pentru diagnosticarea COVID-19 cu o capacitate de prelucrare de 40 de teste pe zi.

Personalul medical care îşi desfăşoară activitatea este format din medici încadraţi la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă “Dr. Victor Popescu” Timişoara, precum şi personal nou angajat pe o perioadă de 6 luni pentru sprijin epidemiologic.

 

Sursăagerpres
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close