12.4 C
Orăștie
marți, 15 iunie 2021

Sinaxar 18 Noiembrie

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Platon.

Acesta era din ţara galaţilor, din cetatea Anghirei, frate al Sfântului Mucenic Antioh. Şi pentru mărturisirea lui Hristos a fost adus înaintea guvernatorului Agripin, tânăr fiind de vârstă. Şi au fost rânduiţi doisprezece slujitori de l-au bătut şi l-au supus la tot felul de chinuri îngrozitoare pe care le-a îndurat ca un mucenic, iar la sfârşit i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano.

Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian şi pentru dragostea ce avea pentru Hristos a tras înapoi pe eparhul Asclipiad, care voia să intre în capiştea idolilor, zicându-i că idolii nu sunt dumnezei. De aceea l-au bătut peste gură şi l-au chinuit. Şi ceru sfântul de se aduse un copilaş, spre mustrarea eparhului. Şi l-a întrebat eparhul: „Pe care Dumnezeu se cade să-l cinstim şi să ne închinam lui?” Iar el a răspuns: „Pe Dumnezeul creştinilor”. Deci bătând eparhul pe copil, fiind şi maică-sa de faţă, copilului fiindu-i sete a cerut apă, dar maică-să fiind binecredincioasă şi de Dumnezeu iubitoare i-a zis: „Nu bea, fiul meu, din aceasta apă, ci du-te şi bea din apa cea vie”. Şi fiindcă copilul mustra încă pe tiran, iarăşi l-au bătut şi i-au tăiat capul. Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba, dar şi după ce i-au tăiat-o a grăit, mulţumind lui Dumnezeu.

Deci auzind împăratul Maximian de minunea aceasta a sfântului a poruncit să fie sugrumat în temniţă, şi aşa a părăsit el această viaţă deşartă, luând cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano, diaconul palestinianul.

Acesta era din Palestina şi a fost diacon al bisericii din Cezareea Palestinei. Şi a săvârşit mărturisirea lui în oraşul Antiohiei, pe vremea lui Diocleţian. Deci acest pururea-pomenit îndemna cu învăţătura sa la mucenicie pe creştinii care, temându-se de chinuri, nu mărturiseau pe Hristos. Drept aceea şi el însuşi fiind chemat, a stat înaintea judecătorului, mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat. Şi îndată a fost osândit să fie aruncat în foc; dar aflând Diocleţian n-a lăsat să-l arunce în foc, ci a poruncit să-i taie limba. Dar mucenicul lui Hristos, deşi s-a lipsit de limbă, mai tare însă şi mai curat vorbea, propovăduind în privelişte pe Hristos. După aceasta l-au pus la închisoare şi i-au băgat picioarele în butuc şi, încingându-i gâtul cu funie, prin sugrumare l-au omorât.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zaheu, diaconul bisericii Gadirilor, şi Alfeu, care de sabie, s-au săvârşit.

Acest fericit Zaheu a fost dus înaintea judecătoriei închinătorilor de idoli, având pe grumajii săi un lanţ greu de fier. Şi întrebat fiind de judecător a mărturisit în privelişte pe Hristos. Deci a fost muncit cu grele şi crude chinuri. După aceea legându-l, l-au aruncat în închisoare şi i-au băgat picioarele în butuc şi, aşa fiind întins, a suferit cu bărbăţie patru zile şi patru nopţi.

După aceasta a fost adus la judecătorie şi Sfântul Alfeu, care era plin de Duhul Sfânt. Şi după ce i-au strujit tot trupul cu bătăile şi i-au ars coastele, l-au băgat în închisoare ca să pătimească acolo cele asemenea, cu împreună-nevoitorul lui, Sfântul Zaheu. Iar în ziua următoare, li s-au tăiat amândurora capetele prin sabie şi aşa au luat, fericiţii, cununa nevoinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close