0 C
Orăștie
joi, 22 octombrie 2020

Sinaxar 15 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Martir Luchian (Lucian), preotul Antiohiei celei mari.

Sfântul Sfintit Mucenic Luchian (Lucian)Luchian (Lucian) fiind fiu de parinti bine credinciosi, dupa moartea lor împartindu-si averea la saraci, se nevoia cu citirea dumnezeiestilor Scripturi; prin care a tras pe multi iudei si elini la credinta cea în Hristos. Lasându-si apoi casa si mergând la Nicomidia, îndemna spre nevointa pe cei ce de frica chinurilor se lepadau de credinta. Si stiind a scrie frumos, a lasat bisericii nicomidenilor o carte scrisa în trei stâlpi care cuprinde tot Testamentul Vechi si Nou. Si se facuse mai presus decât tot omul, prin înaltimea faptelor celor bune si a nevointei. Aflând de el Maximian si rusinându-se a-l vedea la fata, ca nu cumva prin puterea cuvântului lui sa se defaime, a grait cu acesta de dupa perdea, si cunoscând nemutarea gândului lui, l-a osândit la închisoare si foame îndelungata. Multe zile nici mâncând, nici bând, s-a savârsit în închisoare. Si trupul lui din porunca guvernatorului a fost aruncat în mare. Iar din voia lui Dumnezeu un delfin tinându-l pe umere l-a scos la uscat.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Savin (Sabin) Episcopul.

Fericitul Savin pentru nespusa lui bunatate a fost facut episcop si urând certurile, a fugit si s-a departat si atâta s-a nevoit încât s-a facut si facator de minuni; tamaduia boli, izgonea demonii si spunea dinainte cele ce aveau sa fie. Si pe multi folosind si plecându-i a parasi lumea si parintii a sluji lui Hristos, cu pace a raposat.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele si marturisitorul nostru Vars episcopul Edesei.

Acest sfânt parinte a stralucit prin faptele sale cele bune nu numai la Edesa, ci si în Fenicia si în Egipt si la Tebaida. Valentinian însa care era atunci împarat, informându-se ca sfântul era râvnitor dreptelor dogme, întâi i-a poruncit sa-l duca sa locuiasca în insula Aradon; dar aflând ca mergea catre dânsul mult popor, l-a trimis în exil la o cetate egipteana ce se cheama Oxirinh; si acolo asemenea pe toti i-a pornit vestitul sau nume. Deci în cele din urma, acest vrednic preot al celor ceresti, s-a exilat într-un fort al barbarilor, care era în vecinatate. Si se spune ca pâna astazi sta patul lui la Aradon având mare cinste; caci bolnavii culcându-se pe el cu credinta, se tamaduiesc. Facând nenumarate minuni, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, nevointa oarecarui monah si mucenic – povestire folositoare.

Oarecare monah se afla la schit si era supus la un parinte de câtiva ani. Acesta din zavistia vrajmasului diavol, cazând de sub ascultarea batrânului, s-a dus de la acel batrân fara nici o pricina calcându-si legamântul; pentru ca era legat cu legatura ascultarii, ca sa nu se lepede de ascultare. Deci pogorându-se la Alexandria, s-a prins ca un crestin de conducatorul de acolo, si dezbracându-l de chipul monahicesc, îl silea sa aduca jertfa la idoli; si el nevrând nicidecum sa se supuna, întâi a fost batut fara de mila cu vine de bou, apoi s-a poruncit sa i se taie capul, aruncându-i trupul câinilor afara din cetate. Iar oarecare crestini iubitori de Hristos l-au luat noaptea si înfasurându-l cu miruri si cu giulgiu, l-au pus într-un sicriu si l-au asezat ca pe un mucenic în altarul bisericii. Deci facându-se sfânta liturghie si strigând sfintitul cleric: „Câti sunteti chemati iesiti; cei chemati iesiti”, au vazut toti ca sicriul iesea singur neapucat de mâna de om si sta în tinda bisericii, pâna la apolisul sfintei Liturghii; apoi iarasi intra înauntru singur si sta în locul unde fusese asezat sa stea.

Deci facându-se de multe ori un lucru ca acesta, se minunau toti cei ce vedeau; despre care aflând si oarecare din parintii cei mari purtatori de Dumnezeu ce vietuiau atunci, s-a rugat lui Dumnezeu pentru aceasta si degrab a primit dezlegare; caci venind îngerul îi zise: „Ce te miri de aceasta? Au n-au luat Apostolii lui Hristos, precum stii, puterea de a lega si a dezlega si de la dânsii iarasi pe rând ucenicii lor? Deci acest frate ce si-a varsat sângele pentru Hristos si nu îsi îngaduie ca sa stea la jertfelnic când se aduce sfânta jertfa, ci se scoate pâna la tinda bisericii, pentru ca a cazut din ascultarea cutarui sihastru ce a sihastrit cu el, ucenic fiindu-i, fiind legat de dânsul cu dreptate, el s-a înstrainat de acolo legat. Si ca un mucenic a luat cununa; iar ca un legat nu se iarta a sta înauntru când se face sfânta Liturghie, pâna nu-l va dezlega cel ce l-a legat”. Acestea auzind acel dumnezeiesc batrân, luându-si toiagul, s-a dus la acel sihastru si, povestindu-i toata istoria, s-a pogorât cu el la Alexandria. Si mergând la biserica unde se aflau moastele mucenicului, deschizând sicriul putintel, i-au dat amândoi iertare si, sarutându-l, au stat la sfânta Liturghie si a ramas mucenicul neclintit în altar, de atunci pâna astazi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Părintele Ioan Sabău

Prin predicile sale a zidit tăria credinței ortodoxe în sufletele credincioșilor pe care i-a păstorit. S-a născut în 1914 în satul Folt, de pe malul...

Mandatul primarului Emil Bîc și mandatele Consiliului Local Beriu, au fost validate

Judecătoria Orăștie admite sesizarea formulată de Biroul Electoral de Circumscripție Beriu și validează alegerea domnului Bîc Moise Emil, candidat al PNL, în funcția de...

Pașaport pentru România: muzică electronică în inima Daciei, la Sarmizegetusa Regia

Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că situația pandemică a dus la schimbări profunde în entertiainment, una dintre acestea fiind aceea că...

43 de cazuri în județul Hunedoara, în ultimele 24 de ore

În total la nivelul județului Hunedoara de la începutul monitorizării s-au înregistrat 3.395 de cazuri. Un număr de 4.848 de cazuri noi de persoane infectate...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

Părintele Ioan Sabău

Prin predicile sale a zidit tăria credinței ortodoxe în sufletele credincioșilor pe care i-a păstorit. S-a născut în 1914 în satul Folt, de pe malul...

Mandatul primarului Emil Bîc și mandatele Consiliului Local Beriu, au fost validate

Judecătoria Orăștie admite sesizarea formulată de Biroul Electoral de Circumscripție Beriu și validează alegerea domnului Bîc Moise Emil, candidat al PNL, în funcția de...

Pașaport pentru România: muzică electronică în inima Daciei, la Sarmizegetusa Regia

Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că situația pandemică a dus la schimbări profunde în entertiainment, una dintre acestea fiind aceea că...

43 de cazuri în județul Hunedoara, în ultimele 24 de ore

În total la nivelul județului Hunedoara de la începutul monitorizării s-au înregistrat 3.395 de cazuri. Un număr de 4.848 de cazuri noi de persoane infectate...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close