-1.6 C
Orăștie
miercuri, 17 noiembrie 2021

ȘCOLI ÎN SIGURANȚĂ

ȘCOLI ÎN SIGURANȚĂ

Consultarea în domeniul educației, organizată în sistem hibrid de la sediul PSD din București, a construit o viziune comună asupra necesităților din învățământ. La discuții au participat organizațiile reprezentative ale elevilor, părinților, studenților și profesorilor.

Primul punct de vedere comun a fost următorul: se putea mult mai bine! Toți participanții, fiecare reprezentând grupul său, au subiliniat problemele cu care s-au confruntat de la începutul pandemiei și până în prezent. Majoritatea neajunsurilor au avut ca sursă deciziile guvernamentale haotice și lipsa de inițiativă a conducerii Ministerului Educației.

Concluzia principală este că majoritatea actorilor din învățământ susțin educația în format fizic cu testări non-invazive săptămânale pentru elevi și cadrele didactice. O altă măsură agreată este achiziționarea de aparate pentru măsurarea concentrației de oxigen din aer și nebulizatoare pentru fiecare unitate de învățământ.

Am vorbit, de asemenea, despre necesitatea consultării permanente cu societatea civilă. Dialogul trebuie să fie constant, astfel încât paleta informației să cuprindă un feedback-ul cu adevărat reprezentativ. Orele remediale au reprezentat un alt subiect important, ele fiind considerate esențiale. Niciun elev nu trebuie lăsat în urmă. Nu în ultimul rând, s-a subliniat nevoia acută de sprijin pentru cadrele didactice, astfel încât tranziția către o eventuală școală online să fie cât mai facilă, dacă situația o va impune.

Discuția de astăzi a făcut parte dintr-o serie de consultări cu reprezentanții sectoarelor afectate de pandemie, în vederea identificării soluțiilor pentru depășirea crizei sanitare în care se află România. Aceste discuții vor continua în perioada următoare. Din partea PSD a participat un grup de specialiști din educație, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close