ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DR. AUREL VLAD” ORĂȘTIE, a aplicat pentru programul de micrograturi 2020 MEC/ CoE și a obținut o finanțare pentru proiectul ȘCOALA PENTRU TOȚI – UN PAS ÎN FAȚĂ PENTRU EDUCAȚIA INCLUZIVĂ.
Proiect finanțat de CONSILIUL EUROPEI, în valoare de 2491.95 Euro și constă în achiziția de laptop, imprimantă, tabletă, router, modem, chestionare și bineînțeles rechizite, necesare desfășurării tuturor activităților specifice proiectului.
Prin acest program de microgrant 2020, un număr de 20 de elevi cu CES și risc de abandon din școala noastră, care sunt în clasa a VII-a și respectiv a VIII-a, vor fi sprijiniți prin programe remediale la Limba si literatura română, matematică și consiliere psihopedagogică.
De asemenea în acest program sunt prinse și activități pentru promovarea diversității și a nondiscriminării.
Toate activitățile sunt desfășurate după un program bine stabilit și monitorizat de către comisia Consiliului Europei.
Cadrele didactice de la catedrele de Limba și literatura română și matematică sunt implicate în desfășurarea orelor de pregătire remedia, iar prin psihologul școlar, acești elevi vor avea consilierea necesară pentru orientarea școlară și profesională corespunzătoare, iar părinții acestora vor fi îndrumați pentru sprijinul elevilor în scop educativ și responsabil pentru noua carieră. Iar activitățile de promovare a nondiscriminării sunt coordonate de profesorul itinerant de sprijin.