17.2 C
Orăștie
vineri, 12 august 2022

Săptămâna se încheie cu o întâlnire de suflet la Consiliul Județean Hunedoara

Săptămâna se încheie cu o întâlnire de suflet la Consiliul Județean Hunedoara
Am premiat, astăzi, 46 de elevi și 9 profesori de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, care s-au implicat voluntar în proiectul de înfrumusețare a Secției Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, la inițiativa Asociației S. O. S. Gabriel. În semn de recunoștință pentru efortul lor creator, le-am acordat tuturor diplome de apreciere pentru transformarea noii secții Pediatrie într-un spațiu mai vesel și mai primitor. Le-am oferit și o suma bani de care să dispună așa cum își doresc, să petreacă o zi împreună, să socializeze.
Pot să spun că sunt mândru de ceea ce au realizat acești copii minunați și dascălii lor. Sunt mândru că în județ avem o asemenea școală și asemenea copii talentați și pasionați de ceea ce fac. Trebuie să știți că sunt elevi de clasa a VI-a, a VII-a, a VIII-a sau a IX-a care și-au rupt din timpul lor liber și au venit să picteze saloanele Pediatriei.
Noua secție destinată tinerilor pacienți este una mult-așteptată de către comunitatea noastră și va fi dată în curând în folosință. Pacienții care vor ajunge aici, precum și însoțitorii lor, vor beneficia atât de îngrijire atentă, la standarde ridicate, cât și de condiții de cazare ireproșabile, demne de o unitate sanitară a secolului 21. Iar munca talentaților elevi de la Arte și a dascălilor lor de înfrumusețare a secției va fi, cu siguranță, apreciată de toți cei care se vor interna în secție. Saloanele decorate cu desene vesele, în culori vii, le vor face pacienților șederea mai plăcută și îi vor ajuta să treacă mai ușor peste suferința de moment.
Le mulțumesc profesorilor și elevilor pentru implicare și pentru seriozitatea de care au dat dovadă pe parcursul acestui proiect. Îi felicit pentru creativitate și pentru talentul lor înnăscut pus, de această dată, în slujba celor mai tineri pacienți. Tuturor le doresc o vacanță plăcută!
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close