12.4 C
Orăștie
duminică, 29 mai 2022

S-a stins din viață maestrul Ioan Lazăr.

S-a stins din viață maestrul Ioan Lazăr.
Ioan Lazăr s-a născut la 14 octombrie 1934, în satul Cigmău, oraş Geoagiu, judeţul Hunedoara. Urmează clasele primare în satul natal, iar cele liceale în oraşul Orăştie. În anul 1960 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu şi în 1965 Conservatorul de Muzică “Ciprian Porumbescu” secţia canto, clasa prof. Ana Tălmăcenu şi Ionel Tudoran, din Bucureşti. Între anii 1965-1991 a fost prim solist la Opera Naţională din Cluj-Napoca. A funcţionat ca profesor de canto la Liceul de Muzică şi profesor de religie. Din repertoriul său de operă amintim doar câteva roluri: în „Erani” de G. Verdi rolul lui Erani, în „Aida de G. Verdi” rolul lui Radames, în ‚Don Carlos’ de G. Verdi rolul lui Don Carlos, în „Madama Butterfly”de Puccini rolul lui F.B. Pinkerton, în „Tosca” de Puccini rolul lui Mario Cavaradossi, în „Fanciulade West” de Puccini rolul lui Dik Johnson, în „Carmen” de Bizet rolul lui Don Jose, în „Samson si Dalila” de Sain-Saens rolul lui Samson, în „Cavalleria Rusticana” de P Mascagni rolul lui Turiddu, în „Boris Godunov” de M Musorgski rolui lui Cneay Suiski, în „O noapte furtunoasă” de P. Constantinescu rolul lui Chiriac, în “Geniul Pustiu” de G. Dumitrescu rolul Poetului, în “Horia” de N Bretan rolul lui Crișan, în „Lăsați-mă să cânt” de G. Dendrino rolul lui Ciprian, în „Ana Lugojana” de F. Barbu rolul lui Iancu, în „Michelangelo” de A. Mendelsohn rolul lui Gherardi, în „Stejarul din Borzești” de T. Bratu rolul Vestitorului, în „Bestiar caragialesc” de A. Vieru rolul lui Marius Chicos Rostogan, în „Dreptul la viață” de T. Jarda rolul lui Colonelului. Valoroasa sa voce a fost înregistrata pentru posteritate în „Toșca” de G. Puccin, „Cavalleria Rusticana” de P. Mascagni, „Horia” de N. Bretau si „Aida” de G. Verdi. Domnul Ioan Lazăr a avut și o bogată activitate literară, având tipărite următoarele volume : „Lumină din lumină” -1995, „Împărăția Păcii”-1997, „Pedeapsa neascultării”-1997, „Stafia dezbinării”- 2008, „Florilegiu melodic”- 2009, „Harul muzicii”-2011, „Meandrele istoriei” – 2013, „Realități, gânduri și atitudini”-2013, „Memoriile unui artist”-2016. Firea sa de artist s-a manifestat și prin pictură, pictând pentru propria sa plăcere flori, peisaje și pictură cu tematică religioasă. Domnul Ioan Lazăr este cel căruia preotul Ion Oliver Filip, originar tot din Cigmău i-a lăsat manuscrisul romanului său istoric „Ceugmăienii – din viața dacilor” și prin grija sa, acesta a fost publicat in 2008. Pentru activitatea sa, domnul Ioan Lazăr – membru de onoare al Operei Naționale din Cluj, a primit „Diploma comemorativă –Pietro Mascagni” Livoro 1972, „Diploma de onoare -75 de ani de la înființarea Operei Romane” Cluj 1994, „Diploma de excelență” Cluj 2003, „Trofeul – Lia Hubic” 2004, a fost recompensat de Președintele României în 2004 cu medalia „Meritul Cultural”.
Orașul Geoagiu arătându-și respectul față de maestru Ioan Lazăr, i-a acordat Diploma de Cetățean de Onoare, în data de 15 august 2016, în cadrul ceremoniei oficiale organizate în Stațiunea Geoagiu-Băi cu prilejul sărbătoririi „.Sf. Maria – Zilele orașului”.
Ultima dorință a maestrului Ioan Lazăr a fost să fie înmormântat în satul său natal, Cigmău, alături de strămoșii săi și în mijlocul consătenilor pe care atât de mult i-a iubit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Primăria orașului Geoagiu
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close