14 C
Orăștie
duminică, 25 octombrie 2020

Rectificarea bugetară – adoptată cu amendamentul PSD care se referă la majorarea cu 40% a punctului de pensie

Liberalii au anunţat că vor ataca la Curtea Constituţională proiectul adoptat de Parlament

Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, rectificarea bugetară pe 2020 cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie.

S-au înregistrat 242 voturi ”pentru”, 147 ”împotrivă” şi 11 abţineri.

Parlamentarii au decis, la propunerea PSD, abrogarea articolului potrivit căruia punctul de pensie se majora cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede creşterea acestuia cu 40%.

Un alt amendament al PSD adoptat se referă la majorarea cu 1 miliard de lei a sumelor repartizate UAT-urilor, iar pentru municipiile reşedinţă de judeţ se alocă suplimentar 500 de milioane de lei, care urmează să fie repartizaţi în mod egal, indiferent de culoarea politică a administraţiei locale.

De asemenea, tot la propunerea PSD, s-a decis suplimentarea cu 5,635 milioane de lei a bugetului Camerei Deputaţilor, pentru achiziţionarea de echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii, precum şi suplimentarea cu 67 milioane de lei a bugetului Ministerului Agriculturii, pentru finanţarea Programului de realizare a sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor.

Totodată, s-au aprobat majorarea din acest an a salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, aşa cum este prevăzut în lege, suplimentarea bugetului Ministerului Economiei cu 400 de milioane lei, pentru programul Start-Up Nation, şi a bugetului Secretariatului de Stat pentru Culte cu 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului.

Parlamentarii au renunţat, la propunerea UDMR, la prevederea introdusă în raportul comisiilor de specialitate, potrivit căreia “plafonul privind datoria publică, potrivit metodologiei UE, pentru sfârşitul anului 2020, este de 40% din PIB”.

Liberalii au anunţat că vor ataca la Curtea Constituţională proiectul adoptat de Parlament.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Sinaxar 23 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic si Apostol Iacov, fratele Domnului. Iacov (Iacob), fratele (ruda) DomnuluiAcest sfânt Iacov,...

Pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 – monitorizaţi de medicii de familie

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de...

94 de cazuri raportate în județul Hunedoara, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a raportat vineri, 23 octombrie, alte 5.028 de infecții cu coronavirus (dintr-un total de 41.238 de teste) și 82 de...

ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE, PE RAZA JUDEȚULUI HUNEDOARA

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, împreună cu...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close