-2.6 C
Orăștie
miercuri, 17 noiembrie 2021

PSD ARE SPRIJINUL CETATENILOR PENTRU PLAFONAREA PREȚURILOR LA ENERGIE ȘI GAZE

PSD ARE SPRIJINUL CETATENILOR PENTRU PLAFONAREA PREȚURILOR LA ENERGIE ȘI GAZE.

Peste 175.000 de români au semnat până acum în cadrul campaniei inițiate de PSD de susținere a proiectului de lege depus în Parlament privind plafonarea prețurilor la electricitate și gaze. Numărul mare de oameni din toate zonele țării care s-au alăturat acestei campanii, în numai două săptămâni, arată gradul uriaș de suport public al măsurilor inițiate de PSD. Credem că acest fapt trebuie să fie un semnal clar pentru parlamentarii tuturor partidelor la dezbaterile de luni, din Senat, privind așteptările populației față de acest proiect extrem de important pentru milioane de români.

Proiectul PSD prevede plafonarea pentru 6 luni a prețurilor la energie și gaze la niveluri pe care românii să le poată suporta. Astfel, în cazul electricității, PSD a propus, prin ultimele amendamente depuse vineri, un plafon de preț al energiei active de 250 de lei/Mwh, în condițiile în care ultimele oferte ale furnizorilor către populație, această valoare a ajuns la peste 950 lei/Mwh. În cazul gazelor naturale, plafonul propus este de 135 de lei/Mwh, față de oferte ale furnizorilor de 650 lei/Mwh. Soluțiile PSD produc o scădere a prețului final față de actualele oferte ale furnizorilor cu 74% în cazul energiei și 79% în cazul gazelor. De asemenea, varianta PSD este net superioară propunerilor PNL: liberalii ajung la un preț final al kilowattului de 1,01 lei, în vreme ce în varianta noastră, kilowattul va costa doar 0,67 lei.

Proiectul PSD implică o scădere a prețurilor la o valoare care se menține pe întreaga durată a celor 6 luni de plafonare. După intrarea în vigoare a legii, toate contractele se restructurează astfel încât să nu fie depășit prețul maximal, cel plafonat.

Prin legea propusă de PSD, nivelul de trai al românilor este protejat în următoarele 6 luni de situația iminentă a dublării sau triplării facturilor cu utilitățile – electricitate și gaz. Noile facturi dublate ar însemna un cost suplimentar de minim 1200 de euro pe an pentru fiecare gospodărie de salariați din România.

De aceea, cerem parlamentarilor responsabili de la celelalte partide să susțină mâine soluțiile PSD care vor evita producerea unei adevărate explozii sociale în această iarnă, menținând facturile populației la un nivel suportabil.

Deputat Viorel Salan

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close