21.5 C
Orăștie
sâmbătă, 23 septembrie 2023

PROGRAMELE MINISTERULUI FAMILIEI PENTRU CREȘTEREA NATALITĂȚII ȘI SUSȚINERII FAMILIILOR CU COPII

PROGRAMELE MINISTERULUI FAMILIEI PENTRU CREȘTEREA NATALITĂȚII ȘI SUSȚINERII FAMILIILOR CU COPII
În pofida contextului economic dificil, Ministerul Familiei continuă să vină cu soluții pentru creșterea natalității și pentru susținerea familiilor cu copii. Programele propuse de ministrul Gabriela Firea se adresează în principal familiilor cu mulți copii și părinților care muncesc
Principalele propuneri:
1) Vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school, creșă și grădiniță. Pentru familiile cu venituri de maximum 2 salarii medii nete pe economie, aproximativ 8.000 de lei, propunem acordarea unor tichete valorice/vouchere, în valoare de 1.500 de lei/lunar, pentru achitarea serviciilor oferite de after-school, creșe sau grădinițe particulare.
2) Voucher Materna pentru consultații și analize gratuite pentru viitoarele mame. Propunere pentru acordarea unui sprijin financiar pentru viitoarele mame prin care să se acorde un ajutor financiar în valoare de 2.500 de lei pentru achitare consultațiilor și analizelor din timpul sarcinii, care nu sunt decontate prin sistemul public de asigurări de sănătate.
3) Voucher pentru tratamente stomatologice. Propunem un sprijin financiar în valoare 1.500 de lei pentru achitarea consultațiilor, tratamentelor stomatologice, achitarea dispozitivelor medicale.
4) Sprijin financiar pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Un sprijin financiar minim pentru copiii care au rămas în grija rudelor în timp ce ambii părinți sunt la muncă în străinătate. În funcție de anumite criterii, ajutorul va fi oferit persoanelor care-și asumă creșterea acestor copii și poate fi acordat strict pentru rechizite, haine, analize medicale etc. pentru acești copii.
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close