0 C
Orăștie
marți, 26 ianuarie 2021

Prima zi de carantină în localitatea Toplița. Intrările în sat, supravegheate de polițiști și jandarmi

Satul Toplița a intrat, de astăzi, în carantină. Măsura restrictivă este valabilă până în data de 19 ianuarie 2021, ora 08.00. Pe parcursul zilei, nu s-au înregistrat incidente, iar localnicii au respectat regilile impuse de autorități, au informat reprezentanții Prefecturii Județului Hunedoara.

„Potrivit informațiilor primite de la Inspectoratul de Poliție Județean și de la Inspectoratul de Jandarmi Județean nu sunt probleme privind respectarea de către populație a regulilor impuse de această situație.

Echipe mixte formate din polițiști și jandarmi verifică persoanele, autovehiculele și mijloacele de transport în comun care tranzitează localitatea. Potrivit legislației, este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone sau căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.

ÎN sau DIN zona carantinată este permisă intrarea sau ieșirea pentru tranzitarea fără oprire de către mijloacele de transport auto destinate transportului călătorilor/pasagerilor din autovehicule personale sau de transport marfă, care se deplasează în alte localități decât cea carantinată”, a transmis Prefectura Județului Hunedoara

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență-Hunedoara, convocat de prefectul județului, Călin-Petru Marian, în baza analizei epidemiologice efectuată de D.S.P., a avizului Institutului Național de Sănătate Publică și a Ordinului șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, a decis să instituie începând cu data de 05 ianuarie 2021, pentru o perioadă de 14 zile, carantinarea zonală în localitatea Topița aparținătoare comunei Toplița județul Hunedoara.

Măsura a fost luată în urma situației epidemiologice generată de coronavirusul SARS-CoV-2, având ca rezultat o incidență a cazurilor active de 27,32 la 1000 locuitori.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close