-8 C
Orăștie
marți, 1 decembrie 2020

Plenul Camerei a validat mandatul de deputat pentru Radu Barb în locul lui Laurențiu Nistor

Barb era primul supleant pe lista PSD Hunedoara.

Camera Deputaţilor a validat, marţi, 8 mandate de deputat pe locurile rămase vacante în urma demisiilor deputaţilor aleşi în funcţii din administraţia locală sau la Curtea de Conturi. Între acestea și cel al lui Radu Barb, care îi ia locul lui Laurențiu Nistor, care a demisionat din Camera Deputaților, după ce a fost ales președinte al Consiliului Județean Hunedoara. Radu Barb a ocupat locul al cincilea pe lista PSD pentru Camera Deputaților în 2016.

El este membru al Partidului Social Democrat din anul 2012.

S-a născut în data de 4 noiembrie 1971, la Brad. A absolvit Facultatea de Științe Economice, Sociale și Juridice Hunedoara, specializarea științe economice, din cadrul Universității „Alma Mater” din Sibiu, în anul 2016. A fost director al ADEH Hunedoara.

În 2017, înainte de alegerile parțiale pentru postul de primar al Devei a intrat în conflict cu membrii conducerii Organizației Județene a PSD Hunedoara, motiv pentru care a fost suspendat 6 luni din partid și, implicit, a pierdut postul de secretar general al PSD Hunedoara. Atunci, Radu Barb a refuzat să-l susțină pe Petru Mărginean drept candidat al PSD pentru postul de primar al Devei.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Sinaxar 30 Noiembrie

În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului şi întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat. AndreiAcesta era din oraşul Betsaida, fecior...

Superstiții și obiceiuri. Noaptea Sfântului Andrei, un Halloween românesc

În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului. Noaptea...

Rabla pentru electrocasnice începe pe 15 decembrie

Programul „Rabla pentru electrocasnice” începe în 15 decembrie, a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. Doritorii pot obține mai multe vouchere, dar...

De 1 decembrie 2020, Cascada Niagara va fi iluminată în culorile tricolorului românesc

Ziua Națională a României se sărbătorește și la Cascada Niagara, grație unei inițiative a Ambasadei României din Ottawa și a emisiunii Noi Românii, realizată...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close