13.4 C
Orăștie
miercuri, 22 septembrie 2021

Peste 120 de candidați sunt așteptați miercuri, 14 iulie, la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ (sesiunea 2021)

Peste 120 de candidați sunt așteptați miercuri, 14 iulie, la proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ (sesiunea 2021)
Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2021, se va desfășura miercuri, 14 iulie, începând cu ora 09:00, în centrul de examen organizat la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.
La nivelul județului Hunedoara, dintre cei 126 de candidați înscriși la începutul anului școlar la 26 de discipline de examen, au fost admiși la proba scrisă 121 de candidați, care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine” și media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).
Având în vedere contextul pandemic care a impus o serie de restricții, portofoliul profesional al candidaților a putut fi transmis și online la inspectoratul școlar, spre evaluare.
În vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7:30 și, cel mai târziu, la ora 8:00, în baza unui document de identitate valabil. În acest sens, vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naționale, referitoare la normele de acces în centrele de examen, pentru protejarea candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2.
După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.
Disciplinele de examen la care s-au înscris candidații din acest an, sunt:
• învățământ preșcolar în limba română (29 de candidați),
• învățământ preșcolar în limba germană (2 candidați),
• învățământ primar în limba română (23 de candidați),
• învățământ primar în limba maghiară (1 candidat),
• educație fizică și sport (16 candidați),
• limba și literatura engleză (8 candidați),
• limba și literatura franceză (1 candidat),
• limba si literatura română (4 candidați),
• arte vizuale (2 candidați),
• biologie (2 candidați),
• consiliere psihopedagogică (2 candidați),
• educație muzicală (6 candidați),
• educație socială (1 candidat),
• istorie (1 candidat),
• informatică (1 candidat),
• geografie (2 candidați),
• matematică (2 candidați),
• psihopedagogie specială (4 candidați),
• religie ortodoxă (3 candidați),
• religie penticostală (2 candidați),
• terapie educațională (1 candidat),
• discipline tehnice (8 candidați).
Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, precum și baremele de evaluare sunt asigurate de către Centrul National de Politici și Evaluare în Educație și vor fi afișate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro și la avizierele centrelor de examen.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro.
Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 21 iulie, după afișarea rezultatelor, și pe 22 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 28 iulie 2021.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.
Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ, precum și despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro.
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close