2.4 C
Orăștie
miercuri, 8 decembrie 2021

Noul an școlar – acțiuni specifice

Noul an școlar – acțiuni specifice
Astăzi a avut loc ședința Colegiului Prefectural al județului Hunedoara, condusă de prefectul Călin Petru Marian. La întâlnirea membrilor colegiului a participat și subprefectul Lorincz Szell.
În cadrul ședinței, inspectorul școlar general, Ilie Pîrvan, a prezentat o informare privind acțiunile desfășurate pentru începerea în condiții corespunzătoare a noului an școlar 2021-2022, realizată împreună cu Direcția de Sănătate Publică și inspectoratele județene de poliție, jandarmi și pentru situații de urgență.
În cea de-a doua parte a întâlnirii, comisarul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Daniel Dumitran, i-a informat pe membrii colegiului despre activitatea desfășurată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara pe parcursul anului 2021 precum și despre măsurile luate pentru îmbunătățirea activității.
Prefectul Călin Petru Marian a solicitat reprezentanților instituțiilor implicate în deschiderea în condiții de siguranță a anului școlar să ia toate măsurile pentru ca activitatea școlară, ce se va desfășura începând cu 13 septembrie, cu prezență fizică la cursuri, să fie reluată cu respectarea tuturor normelor de protecție sanitară și de siguranță a activității didactice în unitățile de învățământ și în afara lor.
De asemenea, prefectul județului a solicitat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor să efectueze verificări și controale privind protejarea consumatorilor împotriva riscului de a achiziționa produse neconforme, dintre cele care sunt necesare preșcolarilor și elevilor, în această perioadă premergătoare debutului noului an școlar.
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close