25.4 C
Orăștie
miercuri, 16 iunie 2021

Noi măsuri în domeniul sănătății publice pe perioada stării de alertă, care se aplică din 28 martie 2021

Urmare a hotărârii adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prefectul județului Hunedoara, Călin-Petru Marian, a convocat astăzi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care a aprobat Hotărârea nr. 48 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de „COVID – 19”, conform anexelor 1 și 2 care fac parte integrantă din hotărâre și sunt prezentate în fotografii.
Măsurile dispuse prin Hotărârea 48 intră în vigoare începând cu 28 martie 2021.
Prevederile Hotărârii nr. 48 din 26.03.2021 a C.J.S.U. Hunedoara sunt:
Art.1 Se aprobă noile măsuri pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS – CoV – 2, valabile pe perioada stării de alertă, după cum urmează:
(1) În localitățile aparținătoare Unităților Administrativ Teritoriale prevăzute în anexa 1, în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, se reduce intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, până la ora 20.00, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
(2) În localitățile aparținătoare Unităților Administrativ Teritoriale prevăzute în anexa 2 , în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, se reduce intervalul orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, până la ora 20.00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la alin. (1).
(3) În localitățile aparținătoare Unităților Administrativ Teritoriale prevăzute în anexa 1, în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, se limitează intervalul de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, până la ora 18.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
(4) În localitățile aparținătoare Unităților Administrativ Teritoriale prevăzute în anexa 2 , în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, se limitează intervalul de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, până la ora 18.00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la alin. (3).
(5) În localitățile aparținătoare Unităților Administrativ Teritoriale prevăzute în anexa 1 și anexa 2, în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori, se suspendă activitățile operatorilor economici desfășurate în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
(6) În perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20.00-02.00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
(7) În data de 28.03.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 18.00-22.00 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.
Art.2 Prin excepție de prevederile art. 1, alin. (3) și (4), în intervalul orar 18.00-05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Art. 3 Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data 28.03.2021.
Art. 4 (1) Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara va comunica prezenta hotărâre, Departamentului pentru situații de Urgența, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara și tuturor primăriilor din județ, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent.
(2) Primăriile vor publica prezenta hotărâre în monitorul oficial local, conform art. 197 , pct 5 din OUG 57/2019.
(3) Comitetele Locale pentru Situații de Urgență vor asigura informarea instituțiilor/operatorilor economici asupra măsurilor stabilite prin prezenta hotărâre și convocarea în ședință extraordinară a membrilor, dacă este cazul.
Notă: Eventualele precizări sau modificări privind aplicarea noilor măsuri în localitățile aflate în carantină vor fi aduse la cunoștința autorităților și a locuitorilor în cel mai scurt timp.
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close