În această perioadă se livrează prima serie de echipamente medicale destinate cabinetelor de ambulatoriu din cadrul Spitalului Municipal din Orăștie.
Echipamentele fac parte din proiectul de finanțare Europeană destinat în întregime modernizării cabinetelor din ambulatoriul Spitalului Municipal Orăștie.
Astfel că serviciile de Radiologie și Imagistică vor fi completate de servicii de ecografie cu elastografie, având destinația principală ecografia de sân.
„Am rezolvat problema legată de lipsa unui astfel de echipament destinat ecografiei de sân, până la această dată acest serviciu fiind făcut cu ecograful din blocul operator.
În zilele următoare vom actualiza aceste informații pe masură ce echipamentele vor fi furnizate.” , a declarat pentru orastie24.ro, Grațiela Achim managerul Spitalului Municipal Orăștie.