Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un nou Cod galben de ninsori abundente, valabil în 14 judeţe din România.
Noua avertizare va fi în vigoare de miercuri ora 17.00 până vineri ora 15:00.
Meteorologii au transmis şi o informare de ploi şi vânt pentru sudul, estul şi centrul ţării.
Informarea meteo intră în vigoare miercuri la ora 14:00 şi expiră vineri la ora 15:00.
În sudul, estul şi centrul ţării temporar vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ şi se vor acumula 15…25 l/mp şi izolat peste 30 l/mp. Vor predomina ploile, iar din cursul serii de miercuri (9 decembrie) şi până în dimineaţa zilei de joi (10 decembrie) în jumătatea de nord a Moldovei vor fi mai ales ninsori. Temporar se va depune polei în estul ţării şi pe arii restrânse în restul teritoriului.
Local, vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 45…55 km/h.
La munte vor predomina nisorile, iar joi (10 decembrie) şi vineri (11 decembrie), la altitudini mai joase precipitaţiile vor fi mixte, favorizând depunerile de polei. Vântul va prezenta intensificări locale, cu viteze de peste 60…70 km/h.