15.8 C
Orăștie
luni, 15 mai 2023

Medic ginecolog nou la Spitalul Municipal Orăștie – dr. Andrei Cristea

Medic ginecolog nou la Spitalul Municipal Orăștie
dr. Andrei Cristea
Începând cu luna ianuarie 2023 Spitalul Municipal din Orăștie și-a extins echipa de specialiști în sănătate cu un nou medic în persoana domnului dr. Andrei Cristea. Dr. Andrei Cristea este medic specialist obstetrică-ginecologie.
Domnul dr. Andrei Cristea are o experiență vastă la spitalul din Ineu, jud. Arad, spital ce are încorporată o maternitate de gradul IV, fiind coordonatorul Compartimentului de obstetrică şi ginecologie din anul 2019 până la sfârșitul anului 2022. La nivelul acestei secţii a tratat peste 670 de pacienţi dintre care: 119 naşteri vaginale, 142 operaţii cezariene, 35 de chiuretaje post avort spontan sau reţinut, 108 chiuretaje biopsice, 46 de histerectomii, 16 laparotomii pentru sarcini extrauterine, 5 intervenţii chirurgicale pentru tumori ovariene. La nivelul ambulatoriului a examinat 4025 de pacienţi şi a efectuat consult + tratament la 1041 pacienţi în serviciul de urgențe la spitalul din Ineu.
”Ţin să menţionez că aceşti pacienţi au fost trataţi într-un interval de 23 de luni, deoarece 8 luni am lucrat într-un spital dedicat în totalitate tratării pacienţilor infectaţi cu Sars-Cov 2. Sunt o persoană dinamică, responsabilă, hotărâtă, interesată în perfecţionare profesională. Îmi doresc să am şansa de a pune în evidenţă capacităţile medicale şi experienţa acumulată, pentru a îndeplini sarcinile şi scopurile unităţii spitaliceşti cât şi pentru dezvoltarea carieriei mele.” spune dr. Cristea.
La nivelul Spitalului Municipal Orăștie se pot efectua consultații de obstetrică-ginecologie, controale periodice, urmărirea evoluției sarcinii (morfologia fetală), ecografii: 2D,3D, 4D endovaginale, screening pentru malformațiile fetale, screening pentru bolile neoplazice de col și diagnosticarea lor, tratamente pentru patologii benigne, sarcini extrauterine, fibroame uterine, chisturi ovariene, examen citologic Papanicolau și bacteriologic al secreției vaginale, montare/extracție sterilet, electrocauterizare, tratament de sterilitate, examen de urină, depistare HPV, contracepție și planning familial.
”Unul din motivele pentru care am ales Spitalul Municipal Orăștie a fost continuitatea actului medical, având Compartiment ATI, și astfel să putem trata marea majoritate a cazurilor ginecologice apărute. Pacientele se pot prezenta și pentru o a doua opinie și pentru toate serviciile medicale mai sus menționate în articol.” a conchis dr. Andrei Cristea.
Pacientele se pot prezenta cu bilet de trimitere de la medicul de familie, cu programare la Fișierul spitalului la numărul de telefon 0254/243.015.
Program Ambulator dr. Andrei Cristea: Luni-Miercuri 08.00-15.00, Vineri 11.00-15.00 (Obstetrică-Ginecologie).
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi interior
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close