6 C
Orăștie
joi, 18 aprilie 2024

“Măsuri de creștere a incluziunii și abilitării romilor din județul Hunedoara, semnat astăzi. Beneficiari din Orăștie

La Instituția Prefectului a fost semnat astăzi „ACORDUL DE PARTENERIAT” pentru implementarea Proiectului “Măsuri de creștere a incluziunii și abilitării romilor din județul Hunedoara.

Documentul a fost semnat de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, iar din partea „Asociației pentru educația liberă a cetățenilor” a fost semnat de  Oana Aura Mădălina -președintele asociației.

La întâlnirea prilejuită de semnarea acordului, din partea Instituției Prefectului au participat și subprefecții Oana Andreea Biriș și Szell Lorincz împreună cu  echipa de implementare reprezentată de Romeo Deteșan, directorul Cancelariei Prefectului și Irina Pădurean, manager public al instituției.

Programul “Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor este finanţat prin intermediul Granturilor SEE (Spațiul Economic European) și Norvegiene, este implementat de  Fondul Român de Dezvoltare Socială – FRDS și are ca obiectiv general:

Creșterea incluziunii și abilitarea romilor din municipiul Orăștie prin:

– creșterea accesului și a calității serviciilor integrate pentru un nr. de 928 romi din municipiul Orăștie, în următoarele sectoare: asistență socială, educație, ocupare, sănătate și locuire;

– abilitarea unui număr de 40 romi din Orăștie, în ceea ce privește extinderea capacităților și acumulărilor individuale, dar și colective;

– precum și prin conștientizarea societății cu privire la combaterea discriminării etnice și la promovarea drepturilor romilor, atât în aria de implementare a proiectului cât și la nivel național.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close