8 C
Orăștie
duminică, 24 ianuarie 2021

Maria Ștefănie: „Educația în pericol!”

Programul național denumit pompos ”Școala de acasă”, lansat încă din luna mai de guvernul Orban, este departe de a fi un succes. Dispozitivele electronice cu conexiune la internet, adică tabletele destinate elevilor care nu își permit astfel de echipamente, au venit cu țârâita. Asta chiar dacă ne apropiem cu pași repezi de încheierea semestrului I.

În primăvară, guvernul liberal s-a bătut cu cărămida în piept că a dat 150.000 de lei pentru cumpărarea lor, s-a lăudat peste tot cum că din septembrie toți elevii proveniți din medii sociale defavorizate vor avea fiecare tableta lor și vor învăța carte. Ba mai mult, în septembrie a lansat un nou program ”Educația în sigurață” (sic!) cu alocarea altor fonduri pentru școala online.

Dacă e să ne uităm peste cifrele din județul Hunedoara, aceste programe sunt sortite eșecului și adâncesc tot mai mult prăpastia dintre elevii care își permit o tabletă conectată la internet și elevii care nici măcar nu îndrăznesc să viseze la așa ceva.

Ne întrebăm cum se face împărțeala acestor echipamente, care sunt elevii care primesc și care nu, diriginții trebuie să dea cu banul sau cum? Pentru că revenind la cifre, tabletele venite de la Ministerul Educației și Cercetării în baza HG nr. 370/2020, sunt mai puține decât necesarul. Astfel, dintr-un necesar de 2759 de tablete solicitate de la județ, la destinatari au ajuns doar 1200 de astfel de echipamente. Singurul lucru bun este că la cele 33 de școli din mediul rural, toți copiii au primit tablete. Problema rămâne la școlile din orașe. La împărțeală, aici a ajuns doar 32% din necesarul de tablete.

Cu ce sunt vinovați elevii care nu pot intra la cursuri, cu ce sunt vinovați profesorii că nu-i pot nota, cu ce sunt vinovați părinții că nu pot să le asigure cele necesare copiilor lor să facă școală?! Când statul care a luat măsura închiderii școlilor doarme, se poticnește în licitații, caută tot felul de scuze și trimite cu întârziere echipamentele în teritoriu!

Cu ce sunt vinovați primarii că nu au fost inspirați să cumpere ei toate echipamentele necesare elevilor din urbe ori nu au avut banii necesari, în condițiile în care guvernul penelist și-a asumat această misiune? Ce e de făcut, domnilor guvernanți? Cât mai trebuie să suporte elevii, părinții și profesorii bătaia voastră de joc?

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close