0.4 C
Orăștie
marți, 18 ianuarie 2022

Managerii și directorii medicali ai spitalelor și sanatoriilor din județul Hunedoara au primit astăzi „Diplome de recunoștință”

Managerii și directorii medicali ai spitalelor și sanatoriilor din județul Hunedoara au primit astăzi din partea prefectului Călin Petru Marian „Diplome de recunoștință” în semn de considerație și prețuire pentru întreaga activitate desfășurată în sistemul medical hunedorean, în acest an, în condițiile epidemiologice deosebit de dificile.
De asemenea, au primit diplome conducerile Direcției de Sănătate Publică, Casei județene de Asigurări de Sănătate și Serviciului Județean de Ambulanță.
Înaintea momentului festiv de înmânare a diplomelor, au avut loc discuții referitoare la situația organizatorică și de personal din spitale, în contextul în care, pentru începutul anului viitor, specialiștii în sănătate publică anunță iminența unui nou val al pandemiei de „COVID -19”.
La întâlnirea cu medicii și directorii spitalelor au mai participat subprefectul Lorincz Szell și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, care i-au felicitat, la rândul lor, pe cei prezenți pentru activitatea desfășurată împreună cu întreg personalul pentru asigurarea serviciilor medicale pentru pacienții din județul Hunedoara și pentru acțiunile de vaccinare desfășurate în cursul acestui an.
Si conducerea Spitalului Municipal Orăștie a primit Diploma de recunoștință pentru toată munca depusă în ultima perioadă, pentru gestionarea serviciilor și a actelor medicale în situație de Covid-19.
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close