4.1 C
Orăștie
marți, 19 martie 2024

LUCRĂRILE COMISEI PENTRU APĂRARE

Pe ordinea de zi a şedinţei de azi, s-au aflat trei proiecte de lege.
1) PLx 308/2021 – Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr.384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, raportor – Ina Filote.
Proiectul de lege creează condiţii identice în vederea acordării compensaţiei lunare pentru chirie soldaţilor şi gradaţilor profesionişti cu cadrele militare aflate în activitate. Totodată se prevede pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti în rezervă sau scoşi din evidenţele militare şi pentru familiile acestora, dreptul la asistenţă medicală şi medicamente, în mod similar ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor.
De asemenea se reglementează şi accesul în cercurile militare, casele de odihnă, sanatorii, ş.a., înlăturând inechităţile de tratament între această categorie de personal şi categoriile militare.
În intervenţia pe care am avut-o , am subliniat că pentru mine este o bucurie dublă, în contextul în care în mandatul anterior am iniţiat un proict de lege prin care am modificat Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, respectiv Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Am dat astfel posibilitatea atât poliţiştilor cât şi cadrelor militare ca să poată folosi compensaţia pentru chirie pentru contractarea unor credite ipotecare în vederea achiziţionării de locuinţe.
Am dorit să atrag atenţia şi asupra aspectelor financiare legate de intrarea în vigoare a legii. În ce priveşte compensaţia pentru chirie aceasta nu creează un impact bugetar, ea acrodandu-se în continuare aceloraşi bugetari. Însă am atras atenţia ca MApN să aibă în vedere că apar obligaţii cu privire la acrodare medicamentelor precum şi accesului la facilităţile de odihnă şi tratament în instituţiile militare, proiectul de lege spune că va avea loc cu încadrarea în bugetul anual al MApN. Ori, din acest punct de vedere am atras atenţia ca o dată ce legea intra în vigoare trebuie găsite resursele financiare necesare onorarii lor. M-am exprimat pentru un raport de admitere.
Comisia a acordat raport favorabil în unanimitate.
2) PLx nr. 303/2021 Propunere legislativă pentru completarea art.7 lit.h) din Legea poliţiei locale nr.155/2010, raportor – Luminița Oprea.
Contextual, am scos în evidenţă faptul că nu am găsit nici în mandatul anterior, dar nici acum, vreo propunere sau iniţiativă care să vizeze selecţionarea, încadrarea şi pregătirea personalului poliţiei locale, în condiţiile în care în Legea nr. 155/2010 aceste aspecte sunt tratate foarte superficial. Dimpotrivă, în ultima perioadă au fost în Parlamentul României şapte propuneri legislative, din care cinci au vizat sporirea competenţei poliţiei locale, iar celelalte două acordarea de drepturi pentru personal similare cu cele din poliţia naţională, şi ale militarilor. Însă nici până acum nu sunt clarificate condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a deveni poliţist local. Am sesizat chiar că se creează o stare de confuzie şi apar contradicţii între Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi Legea nr.218/2002 a poliţiei naţionale prin iniţiativele care promovează sporirea competenţei poliţiei locale.
Proiectul de lege a primit un raport de respingere cu majoritate de voturi.
3) Plx nr. 319/2019 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii privind concediul paternal nr.210/1999, raportor – Luminița Oprea.
Am subliniat faptul că proiectul propune transpunerea în practică a unei directive europene a Parlamentului European, cu termen de aplicare stabilit până la jumătatea anului viitor.
Acest proiect vizează:
Introducerea de reglementări pentru a facilita concilierea vieţii personale cu viaţa de familie în cazul lucrătorilor care sunt părinţi;
Extinderea concediului paternal de le 5 la 10 zile lucrătoare, în cazul naşterii unui copil (aplicarea acestor prevederi şi pentru militari şi poliţişti);
Prelungirea permsiei de la 7 la 10 zile în cazul tatălui care satisface serviciul militar obligatoriu;
Prelungirea concediului paternal cu 5 zile lucrătoare în cazul în care tatăl a efectuat cursurile de puericultură.
În intervenţia mea mi-am exprimat surprinderea că guvernul nu susţine acest proiect şi motivează făcând trimitere la cheltuielile financiare necesare pentru implementare. Guvernul însă ne-a obişnuit deja de ceva timp cu îngheţarea salariilor, a pensiilor, cu tăierea costurilor prin subfinanţarea programelor de sănătate pentru bolnavii cronici. La acestea se adaugă majorările de preţuri la curentul electric şi gaze naturale, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali, ce au dus şi vor duce şi în continuare la o avalanşă de creşteri ale preţurilor la toate produsele de consum şi nu numai.
Am declarat că susţin acest proiect al colegilor mei de la PSD şi am propus acordarea unui aviz favorabil.
Colegii de la PNL au votat pentru un aviz negativ fără niciun argument, USR s-a abținut, iar PSD a votat împotriva avizului negativ.
Din păcate, acest proiect nu a primit un aviz favorabil.
Deputat Viorel Salan
Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, interior şi copac
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close