12.4 C
Orăștie
sâmbătă, 28 mai 2022

Județul Hunedoara în sprijinul refugiaților care și-au părăsit țara aflată în plin conflict armat

În această seară, a plecat spre vama româno-ucraineană de la Isaccea, județul Tulcea, transportul special pregătit de Județul Hunedoara în sprijinul refugiaților care și-au părăsit țara aflată în plin conflict armat.
La ora 20.00, din Deva s-au pus în mișcare două tiruri încărcate cu 80 de paturi, saltele, perne, pături, lenjerii de pat, aeroterme de mare putere și două corturi de mari dimensiuni, medicamente și materiale sanitare de strictă necesitate. Convoiului i s-au alăturat 3 autospeciale medicalizate și 8 paramedici de la Asociația SALVITAL, precum și reprezentanți ai Consiliului Județean Hunedoara, în frunte cu vicepreședintele Alin Țambă și secretarul general Daniel Dan, care se vor ocupa de toată logistica de la fața locului.
Sunt deosebit de mulțumit de faptul că am reușit să ne mobilizăm într-un timp atât de scurt, să putem ajuta autoritățile noastre din județul Tulcea, care se confruntă cu un val masiv de refugiați. Semenii noștri care fug din calea războiului trebuie să simtă că, odată ajunși în țara noastră, sunt puși la adăpost și tratați bine.
Le-am urat celor din convoi drum bun, mai ales că au de parcurs peste 700 de kilometri până la graniță. Îmi exprim speranța că gestul nostru va fi de un real folos tuturor celor implicați în această amplă acțiunea umanitară.
Consiliul Județean Hunedoara, alături de refugiații din Ucraina 🇺🇦
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close