3.4 C
Orăștie
joi, 21 octombrie 2021

Ioan Marcu: „Ne dorim să începem campionatul cu un joc bun şi cu o victorie”

Ioan Marcu: „Ne dorim să începem campionatul cu un joc bun şi cu o victorie”
Noul sezon al Ligii 4 Hunedoara, va debuta duminică, 5 septembrie, când este programată să se dispute și etapa inaugurală.
Gloria Geoagiu, va disputa prima partidă, din sezonul 2021/2022 al Ligii 4, în deplasare, pe Stadionul din Ilia, în companiei satelitului echipei de Liga 3, CSM Deva 2.
Tehnicianul formației noastre, Ioan Marcu, a prefațat partida de duminică, și totodată debutul în noul sezon competițional
„Jucăm prima partidă din start de sezon, în deplasare, în compania formației CSM Deva 2. Ne așteaptă un meci greu, cu o echipă incomodă, cu un lot format în mare parte din juniorii clubului devean, completat cu jucători de la sora mai mare, care evoluează în Liga 3.
Cunosc echipa gazdă, ca și o coincidență, în sezonul trecut al Ligii 4, am debutat tot cu cei de la Deva, dar atunci mă aflam pe banca tehnică, a celor de la Dacia Orăștie.
Ne dorim să începem campionatul cu un joc bun şi cu o victorie, care să ne ofere un moral bun pentru partidele următoare.
Ne așteaptă un campionat greu, în acest tur, vom avea cinci partide în deplasare și doar patru pe propria arenă.
Sunt echipe puternice ca Retezatul Hațeg (vicecampioana sezonului trecut), Dacia Orăștie, CSM Deva, Șoimul Băița, și să nu uităm echipele din Valea Jiului, un exemplu în acest sens, fiind Inter Petrila sau CSM Vulcan.
Lotul este competitiv, şi munca pe care staff-ul a depus-o în această pauză trebuie să se vadă, sperăm că vom arăta cum îşi doresc fanii. Avem un lot valoros, echilibrat numeric şi asta ne dă speranţe.
Sunt mulţumit cum a decurs pregătirea, de ce arată echipa, e clar că nu suntem la potenţial maxim, dar încet – încet sperăm să îl atingem.
Noi trebuie să muncim, să fim modești să tratăm serios fiecare partidă, și să dăm tot ce putem să câștigăm fiecare meci. Jucătorii trebuie să înțeleagă că antrenându –se cât mai bine, bineînțeles cu staff – ul tehnic alături de ei, și după aceea jucând bine în teren fiecare partidă, să pună în practică, ce li se va transmite, vor obține rezultatele dorite”, a declarat Ioan Marcu, pentru suporter Gloria Geoagiu.
În încheiere un mesaj pentru fani
„Sper să vină să ne susțină în număr cât mai mare, la fiecare meci pe care îl vom juca pe propria arenă, pentru că la o echipă suporterii sunt al 12 jucător, și noi la rândul nostru sperăm să nu îi dezamăgim, ca la finalul fiecărei partide, să ne putem bucura împreună cu ei, de victorie”.
Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane în picioare şi iarbă
ARTICOL DESorin Giurcă
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close