12.1 C
Orăștie
duminică, 25 octombrie 2020

Învățământul din Mărtinești în atenția primarului Adinel Botescu

Joi, 20.08.2020, a avut loc la sediul primăriei o întâlnire cu directorul Școlii primare Mărtinești, Simona Poenar și Adinel Botescu, primarul comunei Mărtinești.

La această discuție s-a analizat situația financiară a unității de învățământ, a materialelor necesare pentru protecția elevilor și a personalului din unitatea de învățământ.

„Împreună cu doamna director am analizat situația financiară a unității de învățământ și am luat decizia sprijinirii unității de învățământ în vederea achiziționării materialelor necesare pentru protecția elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar (măști, dezinfectanți pentru suprafețe, dezinfectanți pentru mâini, dispensere pentru săpun, termoscanner,covorașe impregnate cu clor,etc). De asemenea vom lua toate măsurile necesare, în ceea ce privește siguranța elevilor, inclusiv în mijlocul de transport, microbuzul școlar, se va monta covoraș impregnant. Elevii și cadrele didactice trebuie să aibă siguranța că vor putea să își desfășoare activitatea didactică fără nici un risc, iar anul școlar 2020-2021 să înceapă fără probleme.” ne-a declarat Adinel Botescu, primarul comunei Mărtinești.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Sinaxar 23 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea Sfântului sfintitului Mucenic si Apostol Iacov, fratele Domnului. Iacov (Iacob), fratele (ruda) DomnuluiAcest sfânt Iacov,...

Pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 – monitorizaţi de medicii de familie

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de...

94 de cazuri raportate în județul Hunedoara, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a raportat vineri, 23 octombrie, alte 5.028 de infecții cu coronavirus (dintr-un total de 41.238 de teste) și 82 de...

ACȚIUNI DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE, PE RAZA JUDEȚULUI HUNEDOARA

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, împreună cu...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close