4 C
Orăștie
miercuri, 28 octombrie 2020

Întreruperi a energiei electrice în județul Hunedoara

E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.

Județul Hunedoara

Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Luni , 27 Iulie 2020
Ciopeia 09:00 – 17:00
Cabana Capatina (Vetel); Muncelu Mic; Muncelu Mare; Boia Barzii; Poienita Tomii; Merisoru de Munte; Feregi; Batrana; MHC Dobra; Caoi; Runcu Mic 09:00 – 17:00
Marţi , 28 Iulie 2020
Ciopeia 09:00 – 17:00
Tampa; Totia; Petreni; Depozit Logistic Bacia; Deponeu Barcea Mare; Fabrica Faina Petreni; Turmas; Martinesti; Jeledinti; Magura; Dancu Mic; Dancu Mare; Grid; Pricaz (partial – Ulita principala de la Postul electric catre calea ferata) 09:00 – 17:00
Simeria, strazile Traian (de la DN 7 pana la bariera Tampa), Ion Corvin; ICIL Simeria 09:00 – 17:00
Petrila, strazile Biraoni (partea de jos), Cimpa (partea de jos) 09:00 – 17:00
Miercuri, 29 Iulie 2020
Ciopeia 09:00 – 17:00
Spini (partial – Pescarie, Balastiera); Simeria Veche (partial – SC Beta Com); Cabana Capatina (Vetel); Muncelu Mic; Muncelu Mare; Boia Barzii; Poienita Tomii; Merisoru de Munte; Feregi; Batrana; MHC Dobra; Caoi; Runcu Mic 09:00 – 17:00
Joi , 30 Iulie 2020
Tampa; Totia; Petreni; Depozit Logistic Bacia; Deponeu Barcea Mare; Fabrica Faina Petreni 09:00 – 17:00
Hunedoara, strazile Rotarilor (partial), Serei 09:00 – 17:00
Simeria, strazile Traian (de la DN 7 pana la bariera Tampa), Ion Corvin; ICIL Simeria 09:00 – 17:00
Ciopeia 09:00 – 17:00
Vineri , 31 Iulie 2020
Cabana Capatina (Vetel); Muncelu Mic; Muncelu Mare; Boia Barzii; Poienita Tomii; Merisoru de Munte; Feregi; Batrana; MHC Dobra; Caoi; Runcu Mic 09:00 – 17:00
Orastie, strada Luncii (partial) 09:00 – 17:00
Ciopeia 09:00 – 17:00
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Marți: Se dispută etapa 2 din grupele Champions League. Derby – uri la Madrid, Marseille, Monchengladbach

Marți și miercuri, cu începere de la orele 19.55 respectiv 22.00, sunt programate să se disputate partidele, contând pentru etapa 2 din cea mai...

Plenul Camerei a validat mandatul de deputat pentru Radu Barb în locul lui Laurențiu Nistor

Barb era primul supleant pe lista PSD Hunedoara. Camera Deputaţilor a validat, marţi, 8 mandate de deputat pe locurile rămase vacante în urma demisiilor deputaţilor...

Primarul ales al comunei Mărtinești, Adinel Botescu a depus jurământul

Luni, 26 octombrie a avut loc depunerea jurământului de credință a primarului ales al comunei Mărtinești, Adinel Botescu. Tot ieri au depus jurământul...

Şcoala de vară: Patrimoniul etnografic hunedorean în lumina cercetărilor din România și Republica Moldova

”Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva în colaborare cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, au organizat în perioada 2-7...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close