25.8 C
Orăștie
duminică, 14 august 2022

ÎN SPRIJINUL INVESTIȚIILOR

ÎN SPRIJINUL INVESTIȚIILOR
La inițiativa prefectului Călin Petru Marian, la Instituția Prefectului s-a înființat ”Biroul pentru investitori”, care va sta la dispoziția tuturor celor interesați cu informații utile privind oportunitățile de investiții în județul Hunedoara.
Noul compartiment intern se dorește a se constitui într-un „HUB” de informații publice importante pentru investitori și s-a format cu personal existent în cadrul instituției, specializat în proiecte publice pentru dezvoltarea localităților, cu finanțări din diferite surse: agenți economici români sau din străinătate sau proiecte cu finanțare mixtă, public – privat.
Principala sarcină a personalului din cadrul biroului nou creat este să centralizeze de la primării date referitoare la terenuri, clădiri sau forță de muncă și să le pună la dispoziția companiilor care doresc să investească pe teritoriul județului Hunedoara dar și a autorităților publice locale hunedorene.
De asemenea, prin intermediul „Biroului pentru investitori” primarii pot comunica între ei și pot schimba informații privind solicitările agenților economici referitoare la intențiile de a-și dezvolta afacerile în județul nostru.
Astfel, în funcție de solicitările investitorilor, autoritățile publice, dacă nu pot pune la dispoziția acestora tot ceea ce au nevoie, pot recomanda alte Unități Administrativ Teritoriale din județul Hunedoara, care pot onora cererile firmelor.
foto: wall-street.ro
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close