7 C
Orăștie
miercuri, 28 octombrie 2020

Firma sancţionată de ITM la Orăștie. Opt persoane cu munca la negru și două plângeri penale

Constatăm, din păcate, că deşi marea majoritate a agenţilor economici respectă legea, unii angajatori iau în derâdere aplicarea şi respectarea legislaţiei muncii. Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, prin inspectorii de muncă, a constatat acest lucru în cazul unei firme de construcţii cu sediul în Municipiul Deva şi punct de lucru în Orăştie.

Acţiunea de control a fost începută încă din luna martie 2020 dar a putut fi finalizată doar în prima decadă a lunii septembrie din cauza reprezentantului societăţii care a făcut tot posibilul să împiedice acţiunea de control.

Astfel în timpul unei acţiuni întreprinse la punctul de lucru din Orăştie unde se efectua anveloparea unui imobil de locuinţe, inspectorii de muncă au descoperit opt persoane ce lucrau fără a fi semnat contracte de muncă.

Reprezentantul angajatorului a făcut toate demersurile posibile pentru a împiedica controlul. Deşi i s-au lăsat înştiinţări/convocări, administratorul nu a dat curs acestora şi pe cale de consecinţă inspectorii de muncă au depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăştie pentru împiedicarea controlului.

Dorim să reamintim cititorilor faptul că în luna octombrie 2019 la acelaşi angajator a avut loc un accident de muncă mortal, victima cazând de la înălţime de pe schela montată tot la anveloparea blocului. Şi atunci s-a constatat că acesta a folosit la muncă două persoane fără forme legale de angajare (una dintre acestea fiind victima). În urma cercetării accidentului de muncă din toamna anului trecut s-a constatat vina reprezentantului firmei de construcţii căreia i s-au aplicat patru avertismente, şi trei amenzi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în cuantum total de 13.000 lei şi o amendă în sumă de 40.000 lei pentru muncă nedeclarată. Totodată, dosarul de cercetare al accidentului mortal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăştie în vederea încadrării faptelor constatate din punct de vedere penal.

Astfel reprezentantul firmei de construcţii are la ora actuală două dosare penale în curs de cercetare, iar pentru primirea celor opt persoane „la negru” firma a fost sancţionată cu 160.000 lei.

Urmarea refuzului administratorului de a se prezenta la control, procesul verbal de control şi cel de sancţionare i-au fost trimise prin poştă pe adresa sediului social .

Dorim să arătăm pe această cale că Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara face toate demersurile legale şi întreprinde toate măsurile necesare în vederea prevenirii accidentelor de muncă, în special a celor cu urmări deosebit de grave, cât şi pentru a diminua la minim munca nedeclarată.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Sancţionat pentru poluarea cursului de apă

În data de 26 octombrie 2020, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Vaţa de Jos au depistat un bărbat, domiciliat în comuna Băiţa,...

Se dispută etapa 2 din grupele Champions League. Derby – uri la Madrid, Marseille, Monchengladbach

Marți și miercuri, cu începere de la orele 19.55 respectiv 22.00, sunt programate să se disputate partidele, contând pentru etapa 2 din cea mai...

Plenul Camerei a validat mandatul de deputat pentru Radu Barb în locul lui Laurențiu Nistor

Barb era primul supleant pe lista PSD Hunedoara. Camera Deputaţilor a validat, marţi, 8 mandate de deputat pe locurile rămase vacante în urma demisiilor deputaţilor...

Primarul ales al comunei Mărtinești, Adinel Botescu a depus jurământul

Luni, 26 octombrie a avut loc depunerea jurământului de credință a primarului ales al comunei Mărtinești, Adinel Botescu. Tot ieri au depus jurământul...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close