14.2 C
Orăștie
joi, 1 iunie 2023

Drumul pavat construit de romani la Germisara a fost curăţat

Un drum antic pavat, construit de romani, în zona localităţii Geoagiu, s-a păstrat peste 19 secole.

Membrii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna însoţiţi de voluntari au curăţat integral drumul antic roman de la Geoagiu (antica Germisara).

„Drumul în lungime de 165 metri era de ani buni năpădit de vegetaţie, practic în anumite porţiuni fiind ilizibil. După îndeplinirea acestui obiectiv, ne-am deplasat la castrul Germisara (situat lângă malul Mureşului, în apropiere de localitatea Cigmău) unde a avut loc o acţiune de defrişare parţială”, a informat Asociaţia Terra Dacica Aeterna.

Urmele drumului pavat care ducea la termele romane de la Germisara (Geoagiu-Băi) şi care se mai păstrează şi astăzi, vorbesc despre o viaţă socială şi chiar mondenă foarte activă pe aceste locuri, în timpul ocupaţiei romane, informează asociaţia culturală.

„Drumul roman avea rol de legătură cu castrul de la Cigmău, fiind un drum pavat cu dale poligonale (via silica strata) iar în unele locuri arheologii au descoperit că adâncimea drumului are şi 70 cm, lucru care justifică păstrarea intactă a aleilor până acum. Drumul era prevăzut cu rigole care colectau apele pluviale. În epoca romană, drumurile amenajate erau generic numite „via stratae”, deoarece erau construite din mai multe straturi. În prezent mai există doar această porţiune în lungime de 165 metri”, au informat reprezentanţii Asociaţiei Terra Dacica Aeterna.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close