Derby pierdut în „Vale”
CSM Vulcan – Gloria Geoagiu 1 – 0 (0 – 0)
Gloria Geoagiu a pierdut duminică, scor 0 – 1, derby -ul disputat în deplasare, pe terenul formației CSM Vulcan.
A fost un meci, care avea spate „rivalităţile” dintre cele două echipe, care s – au transpus în teren, unde nu au lipsit intrările mai dure, și implicit cartonașele galbene, și a publicului din tribunele municipalului din Vulcan, spectatori care au s – au caracterizat prin proteste la fiecare decizie și animozități la adresa oaspeților.
După un început de partidă închis, tacticizat, meciul s – a animat, iar fazele de poartă de la o poartă la alta.
Jucătorii Glorie, au avut în prima parte, a partidei din „Vale”, mai multe oportunități de a înscrie.
Cea mai mare dintre ele, a fost cea ratată de Barb, șutul mijlocașului nostru, din careul mic, după o pasă primită de Cârdei, a fost respins din plonjon de portarul Vulcanului, Câmpeanu.
În prima repriză a partidei de la Vulcan, „alb – albaștrii” au avut și un gol anulat.
Pojoni a executat o lovitură liberă, de la aproximativ 15 – 16 metri de buturile gazdelor, a bătut lung în față și l -a păcălit pe goalkeeper -ul Vulcanului, care era ieșit în față, marcând pentru 1 – 0, spre bucuria băncii de rezervă a Gloriei.
Bucuria a fost una însă de scurtă durată, centralul partidei Florin Anca, din Deva, a anulat golul pe motiv că reușita a venit direct din lovitură liberă, și acesta dictase lovitură liberă indirectă.
Până la finalul primei părți, Cârdei și Chelariu, nu au reușit nici unul, nici altul, să fructifice ocaziile avute.
După pauză, tot echipă antrenată de la Ioan Marcu, a fost cea la timonă jocului, jucătorii Gloriei, având cele mai mari ocazii de a înscrie.
Astfel, șutul trimis de Cârdei din 16 – 17 metri, a fost respins de portarul gazdelor cu un reflex salvator, în ultimul moment, trimițând mingea în corner, iar lovitura de cap, trimisă de Noja, după un corner executat de Vișan, trece pe lângă poartă.
Şi cum în fotbal ocaziile se răzbună, contrar cursului jocului, gazdele reușesc să deschidă scorul, după un doi, între Bontidean și Belei, ultimul înscrie cu un șut la colțul scurt.
După gol, fotbalul a lipsit fiind un joc fragmentat, mai ales de gazde, în care nu au lipsit tradiționalele trageri de timp, accidentări și nelipsitele faulturi.
Chiar și așa, Gloria a mai avut o ocazie de a egala pe tabelă, prin Chelariu, șutul acestuia din voleu, a fost respins în corner de goalkeeper -ul gazdelor.
Până la final, jucătorii noștri au alergat după egalare, care din păcate nu a mai venit.
În urma înfrângerii suferite, și a rezultatelor înregistrate în partidele de duminică, o coboară pe Gloria, în afara podiumului, pe locul 4.
În următoarea etapă, Gloria va întâlni pe teren propriu, sâmbătă, 25 septembrie, cu începere de la ora 11.00, formația Șoimul Băița.
Antrenorul Gloriei, Ioan Marcu, a început partida în următoarea formulă: Corobea – Vâjdea, Stroia, Filipescu, Vârtan, Costea, Pojoni, Vișan, Tătulea, Chelariu, Cârdei.
Au mai evoluat: Noja, Barb și Terna.
Rezerve neutilizabile: Mihaiu, Samuilă, Tivadă și Miron.
Articol de Sorin Giurcă