0 C
Orăștie
joi, 22 octombrie 2020

Cursuri ce vin în sprijinul fermierilor hunedoreni

Direcţia pentru Agricultură a judeţului Hunedoara (DAJ) organizează diverse cursuri ce vin în sprijinul fermierilor hunedoreni.

Acestea sunt în domenii precum apicultură, creşterea animalelor şi cultura plantelor.

„De la începutul anului 2020 şi până în pre­zent, au fost 41 de absolvenţi ai cursurilor de calificare nivel II (15 absolvenţi ca lucrător în creşterea animalelor, zece ca lucrător în cul­tura plantelor şi 16 ca apicultor). Astfel, au fost fi­nalizate trei cursuri (câte unul în cele trei domenii amintite), fiecare însemnând 360 de ore parcurse timp de nouă săp­tă­mâni. Dintre acestea, 120 de ore reprezintă partea teo­re­tică, iar restul de 240 este destinat celei prac­tice. Legat de cursurile de instruire pe Măsura 10, au fost 133 de ab­solvenţi (19/serie, în total şapte serii), iar pe Măsura 11 au fost 19 absolvenţi, adică o serie. Orele se desfăşoară în condiţii nor­male, deci cu prezenţă, dar res­pec­tându-se normele de distanţare. Avem o sală dedicată. La ora actuală, mai există cereri tot pentru ramurile respective, însă deo­camd­ată nu s-au format grupurile. Deschidem un curs atunci când sunt minimum zece solici­tări. Un curs poate aduna maximum 19-20 de cursanţi. Continuăm înscrierile, aşa că orice sugestie, nelămurire sau adresă poată să ne parvină fie prin poştă, la adresa noastră din Deva, Strada 22 Decembrie, nr. 222, fie pe e-mail-ul dadrhd@yahoo.com sau dadr.hd@madr.ro ori pe faxul 0254/ 212 259 ”, a spus Claudiu Grama, directorul executiv al Direcţiei pen­tru Agricultură Judeţeană Hunedoara.

De precizat că aceste cursuri sunt im­portante pentru toţi fermierii, inclusiv pentru cei care accesează fonduri APIA pentru pajişti permanente. Asta, deoarece e obligatoriu ca până în anul doi de contract, din cei cinci pe cât se parafează, să aibă atestat în domeniul parcurs. E valabil şi pentru cei de la agri­cultura ecologică.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Părintele Ioan Sabău

Prin predicile sale a zidit tăria credinței ortodoxe în sufletele credincioșilor pe care i-a păstorit. S-a născut în 1914 în satul Folt, de pe malul...

Mandatul primarului Emil Bîc și mandatele Consiliului Local Beriu, au fost validate

Judecătoria Orăștie admite sesizarea formulată de Biroul Electoral de Circumscripție Beriu și validează alegerea domnului Bîc Moise Emil, candidat al PNL, în funcția de...

Pașaport pentru România: muzică electronică în inima Daciei, la Sarmizegetusa Regia

Nu mai e un secret pentru nimeni faptul că situația pandemică a dus la schimbări profunde în entertiainment, una dintre acestea fiind aceea că...

43 de cazuri în județul Hunedoara, în ultimele 24 de ore

În total la nivelul județului Hunedoara de la începutul monitorizării s-au înregistrat 3.395 de cazuri. Un număr de 4.848 de cazuri noi de persoane infectate...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close