Cum arăta mărţişorul pe vremea dacilor?

– Povestea marţişorului începe de pe vremea dacilor . Tradiţia spune că stramoşii noştri purtau monede găurite, atârnate de un fir împletit – colorat în alb şi negru. Albul insemna revenirea la viaţă a naturii si caldura verii, in timp ce negrul semnifica frigul iernii. Aceste marţişoare erau purtate la incheietura mâinii sau prinse in piept cu un ac, iar fetele credeau despre ele ca le vor aduce noroc, frumuseţe si le vor feri de razele arzatoare ale soarelui verii. Când copacii infloreau, femeile agaţau firul de o ramura, iar cu moneda respectiva cumpărau caş, pentru ca tot restul anului pielea lor sa fie albă si moale. În timp, rolul de talisman sau obiect purtator de noroc al marţişorului s-a transformat, devenind un simbol al iubirii. În acelaşi timp, şi firul negru a devenit roşu.

Întorcându-ne in timp, amintim ca săpăturile arheologice au scos la iveala marţişoare cu o vechime de peste 2.000 de ani. Descoperirile arheologice arată că pe vremea dacilor simbolurile primăverii erau confecţionate din timpul iernii, urmând să se poarte după ziua de 1 Martie. Pe atunci mărţişoarele erau fie nişte pietricele colorate înşirate pe o aţă, fie o monedă sau mai multe, legate cu fire subţiri de lână albe şi negre (în unele locuri alb cu roşu). Dacii le purtau la gât până când înfloreau copacii.

Ce simbolizează albul şi roşul

Culoarea roşie era data de foc, sânge şi soare – însemnând naşterea şi viaţa, adica femeia. Iar albul era limpezimea apelor, culoarea norilor, zapada rece şi pura – semnificând înţelepciunea barbatului. Împletirea şnurului arată legatura inseparabila dintre cele doua elemente ale vieţii.

Aceeaşi legătura apare şi în scrierile filosofului O.M. Aivahov, atunci când vorbeşte despre tradiţia ciucurilor roşii şi albi pe care îi poartă oamenii la începutul primăverii:

“Atunci cand vine pe lume un copil, prima sa hrană, după naştere, este laptele mamei sale. Ea l-a hrănit, mai întâi cu sângele ei, şi apoi cu laptele ei. Care o fi semnificaţia? Nu v-aţi gândit la ea deloc. Toată lumea ştie că micuţul s-a hrănit mai întâi cu sângele mamei sale, şi apoi cu laptele ei. Sunt două culori aici: roşu şi alb. În fiecare an, primăvara, oamenii poartă ciucuri roşii şi albi pe care-i agaţă la haine sau la pălărie, sau chiar în casă, suspendaţi pe undeva. Este o tradiţie, şi ei nici măcar nu ştiu ce fac… Culoarea roşie şi culoarea albă sunt simboluri. În timpul concepţiei, aceste două culori sunt prezente: femeia aduce roşul, bărbatul aduce albul. Mai târziu, aceasta se repetă atunci când femeia îşi hrăneşte copilul timp de nouă luni, cu sângele ei, şi apoi cu laptele ei. De altfel, în sânge găsim aceste culori, alături de globulele roşii şi cele albe: roşul şi albul reprezintă cele două principii necesare vieţii.”

Legenda Mărţişorului

Cat priveste legenda martisorului, exista doua variante privind aparitia acestuia.

Se spune ca Soarele, a coborat intr-o zi de pe cer, s-a transformat intr-un fecior si a poposit intr-un sat, la hora. Zmeul l-a pandit, l-a rapit si l-a inchis intr-o temnita, in palatul sau.

Fara soare, nimic nu mai era la fel. O adanca tristete se coborase pe pamant, mai ales ca, nu se gasea nimeni care sa-l infrunte pe Zmeu si sa elibereze Soarele.

Toate astea pana intr-o buna zi, cand, un flacau se hotara sa plece in cautarea locului unde fusese ascuns Soarele si sa se lupte cu Zmeul cel rau, pentru a-l elibera. Flacaul a fost incurajat si condus de multi dintre pamanteni, care stiau ca il asteapta un drum lung si plin de primejdii.

Intr-adevar, drumul a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. In cele din urma, flacaul a ajuns la castelul Zmeului care intemnitase Soarele.

Lupta cu Zmeul a fost grea si indelungata, dar pana la urma flacaul a invins. Ranit, cu ultimele puteri, el a reusit sa elibereze Soarele, care si-a reluat locul pe cer si a facut ca natura sa reinvie. Din ranile flacaului, sangele s-a scurs in zapada alba si s-au ivit ghioceii.

De aici, s-a pastrat traditia impletirii celor doua snururi ale martisorului, unul alb si celalalt rosu, simbol care se ofera celor dragi, de 1 Martie. Rosul, aminteste de sangele flacaului care s-a jertfit pentru a elibera Soarele si simbolizeaza dragostea pentru frumos. Albul, este simbolul puritatii, intruchipate de ghiocelul care vesteste sosirea primaverii, in urma jertfei flacaului.

O altă legendă spune că Baba Dochia, mergand prin padure pentru a urca cu oile la munte, a gasit o moneda pe care a gaurit-o si a legat-o cu snurul alb si rosu. Moneda s-a transformat astfel intr-o amuleta, care ferea de boli si necazuri.

De altfel, in credinta populara, Soarele este asemanat cu un ban de argint. Purtat la gat, la piept sau la mana, acest martisor (adica banul de argint cu snur alb si rosu) semnifica in traditia populara prietenia cu Soarele de la care primim caldura, veselie, sanatate, voie buna, frumusete, curatenie.