4 C
Orăștie
miercuri, 21 aprilie 2021

Corylus avellana L. (Alun)

Corylus avellana face parte din încrengătura Spermatophyta, subîncrengătura Magnoliophytina (Angiospermae), clasa Magnoliopsida (Dicotyledonatae), subclasa Hamamelidae, ordinul Fagales, familia Corylaceae,  genul Corylus  (V. Ciocârlan, 2009).

În literatura de specialitate sunt menționate și alte denumiri populare: Alunuș, Alunuc, Tufă de toiag (C. Drăgulescu, 2014).

Arbust format dintr-o tulpină scurtă și groasă, din care pornesc mai mulți lăstari drepți și flexibili, de 4-5  m înălțime. Frunzele alterne (așezate de o parte și de alta a tulpinii, la niveluri diferite), de 6-12 cm lungime, 5-9 cm lățime, orbicular-ovate sau obovate (cu lățimea cea mai mare în treimea inferioară), la vârf acuminate (vârf lung și ascuțit), marginea neregulat dublu-serată (marginile dințate îndreptate spre vârful frunzei), pe dos păroase (mai ales pe nervuri).      Florile unisexuat-monoice (flori bărbătești și femeiești dispuse pe același individ), tetramere, cele mascule lipsite de periant (înveliș floral diferențiat în caliciu și corolă), dispuse câte una la axila unei bractei (frunzișoară care se află la baza florilor), alcătuită din 4 stamine cu filamente despicate. Acestea sunt dispuse în amenți (inflorescență alcătuită din flori foarte mici, unisexuate, dispuse de-a lungul unui ax care atârnă ca un ciucure). Florile femele (apar în februarie-martie) sunt prevăzute cu un periant mic, neregulat, cu gineceu bicarpelar (format din două carpele), cu stile exerte (ieșite în afară) roșii. Polenizarea este anemofilă (prin intermediul vântului). Fructul este o achenă (numit popular alună) (Flora R.P. Române, 1952;  P. Burescu, Irina Toma, 2005; V. Ciocârlan, 2009).

Este o specie de subarboret, care în pădurile rărite de cvercinee protejează și ameliorează solul prin litiera sa ușor alterabilă. Fructele sale au o valoare nutritivă foarte mare. Corylus avellana furnizează albinelor o mare cantitate de polen. Alunul este și un arbust ornamental prin port și frunze (I. Pop, 1982; C. Pârvu, 1997; N. Sofletea, L. Curtu, 2007; V. Ciocârlan, 2009).

Taxonul a fost menționat de M. Fuss (1866) la Orăștie și de Marcela Balsz (1993) pe văile Godeanu, Tâmpu și Anineș. În urma studiilor realizate de noi, specia a fost identificată în următoarele locuri / localități: Căstău, Valea Cucuişului, Valea Sibişelului (Sibişelul Nou, Naia, Prislop, Culmea Frasinu), Poienile Beriului, Aoşul Sărăcii, Orăştioara de Jos, Bucium, Orăştioara de Sus, Glămeia, Ludeştii de Jos, Costeşti, Blidaru, Valea Făieragului, între Costeşti-Cabană şi Grădiştea de Munte, Valea Rea, Lunca Mare, Pârâul Crişan, Tihu, Vârtoape, Valea Anineşului. Fitosociologic, specia a fost încadrată în clasele Querco-Fagetea și Rhamno-Prunetea (V.I. Vințan, C. Drăgulescu, 2018; V.I. Vințan,  2019).

Bibliografie

Balazs,  Marcela (1993),  Flora  şi  vegetaţia  văilor  Godeanu,  Tâmpu  şi  Anineş  (Munţii Şureanu). Sargetia, Acta Musei Devensis, Seria Şti. Nat., Deva, 14-15: 73-86.

Burescu, P., Toma, Irina  (2005), Manual de lucrări practice de Botanică. Edit. Univ. din Oradea, pp. 313-314.

Ciocârlan, V. (2009), Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta. Edit. Ceres, Bucureşti, pp. 196-198.

Drăgulescu, C. (2014), Dicționar de fitonime românești. Edit. Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, p. 40.

Fuss, M. (1866), Flora Transsilvaniae Excursoria, Cibinii, p. 585.

Pârvu, C. (1997): Universul plantelor – mică enciclopedie. Edit. Enciclopedică, București, pp. 29-30.

Pop, I. (1982): Plante spontane şi subspontane cu valoare economică din flora R.S. România. Contrib. Bot., Cluj-Napoca, 131-142.

Sofletea, N., Curtu, L. (2007), Dendrologie. Edit. Univ. Transilvania, Brașov, pp. 187-188.

Vințan, V.I., Drăgulescu, C. (2018), Studiul comparativ al florei și vegetației cetăților și așezărilor dacice din Munții Orăștiei din antichitate și din ultimele trei secole. Editura Univ. ”Lucian Blaga” Sibiu, p. 170.

Vințan, V.I. (2019), Cormoflora din bazinul hidrografic Orăștie. Edit. Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, pp. 186-187.

***Flora R. P. Române, vol. I, 1952,  pp. 198-201.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close