4 C
Orăștie
joi, 22 aprilie 2021

Consumatorii casnici vor plăti electricitatea consumată în luna ianuarie la preţ de serviciu universal

Consumatorii casnici vor plăti preţul de serviciu universal pentru electricitatea consumată în luna ianuarie, urmând ca factura să fie regularizată ulterior de furnizorul fiecăruia, au declarat, miercuri, surse din sectorul energetic.

Aceasta deoarece ordinul ANRE nr. 5/2021, care prevede că energia va fi facturată la cea mai mică ofertă a furnizorului din zona respectivă, a intrat în vigoare după perioada de facturare.

Preţul de serviciu universal este mai mare cu 13-26% decât preţul reglementat până la 31 decembrie 2020.

Potrivit ordinului ANRE nr. 5/2021, publicat în Monitorul Oficial pe 20 ianuarie, clienţii casnici care nu au schimbat contractul vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor lor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat.

“Astfel, clienţii vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat. De asemenea, cel puţin până la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică”, a arătat ANRE într-un comunicat.

Furnizorii de ultimă instanţă, respectiv Enel, Electrica, E.ON şi CEZ, transmis comunicate de presă prin care s-au angajat să acorde aceste discounturi consumatorilor lor.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close