1.4 C
Orăștie
joi, 9 decembrie 2021

COMUNICAT DE PRESĂ privind activitățile de prevenire a furturilor din locuință și a celor din autoturisme

COMUNICAT DE PRESĂ privind activitățile de prevenire a furturilor din locuință și a celor din autoturisme

Astăzi, 09 iulie 2021, polițistii din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat activități cu caracter preventiv-informativ în parcarea unui centru comercial situat în municipiul Deva privind prevenirea furturilor din locuință cât și a furturilor din autoturisme. Polițiștii hunedoreni au discutat cu cetățenii și le-au oferit sfaturi pentru siguranța locuințelor cât și pentru siguranța autoturismelor.

Activitățile au avut ca scop informarea populației cu privire la modalitățile de prevenire a furturilor din locuințe și din autoturisme, în vederea reducerii riscului de victimizare a cetățenilor hunedoreni.

Astfel, acțiunile preventive au fost concentrate în parcarea unui centru comercial din municipiul Deva. În cadrul discuțiilor, polițistii hunedoreni au accentuat faptul că multe dintre furturi sunt posibile pe fondul neglijenței proprietarului în a adopta măsuri simple, dar eficiente de autoprotecție. Primirea în locuință a persoanelor necunoscute fără nicio verificare prealabilă, lăsarea ușii sau a ferestrelor neasigurate și folosirea incorectă, permisivă a interfonului au fost câteva din premisele care au favorizat comiterea furturilor din locuințe.

În ceea ce privește furturile din autotuturisme, politiștii hunedoreni le recomandă cetățenilor să adopte o conduită preventivă în ceea ce privește protecția bunurilor personale și să nu lase în interiorul autoturismului lucruri de valoare chiar și atunci când părăsesc autoturismul pentru o perioadă scurtă de timp.

Având în vedere că mulți proprietari de autoturisme ignoră măsurile elementare de autoprotecție și pot deveni victime ale infractorilor, polițiștii reamintesc proprietarilor de autoturisme câteva modalități de prevenire a acestui gen de infracțiuni:

  • Evitați să lăsați în interiorul autoturismului obiecte care atrag atenția hoților
  • Când părăsiți autoturismul, nu lăsați geamurile deschise/întredeschise și acționați sistemul de închidere a ușilor
  • În timpul deplasării cu mașina, cuplați sistemul de asigurare al portierelor pentru a nu le da posibilitatea infractorilor să vă sustragă diverse bunuri atunci când opriți la semafor sau în alte zone
  • Montați sisteme de alarmă și antifurt la portiere, roți și portbagaj
  • Parcați autoturismul în locuri special amenajate, illuminate pe timpul nopții și eventual supravegheate

Totodată, având în vedere că ne aflăm în plin sezon estival, polițiștii hunedoreni le recomandă cetățenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă, în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Check-in-ul din aeroport aduce like-uri, dar vă face vulnerabil în fața hoților. De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să nu posteze pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţin în casă bunuri de valoare sau că sunt plecați de acasă. Selfie-urile sunt și ele distractive, dar trebuie avut grijă la ce se observă în imagine.

Analiza infracţiunilor de furturi din locuinţe evidenţiază o multitudine de moduri de operare utilizate de infractori pentru săvârşirea unor astfel de fapte. De asemenea, din datele analizate rezultă că  unul din patru furturi este posibil pe fondul neglijenței proprietarului în a adopta măsuri simple, dar eficiente de autoprotecție.

Polițiștii hunedoreni prezintă câteva recomandări atunci când cetățenii pleacă de acasă o perioadă îndelungată:

  • Nu comunicați date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, în convorbirile cu alte personae sau pe rețelele de socializare;
  • Check-in-ul din aeroport adduce like-uri, dar vă face vulnerabil în fața hoților;
  • Nu postați pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că dețineți în casă bunuri de valoare și că suneți plecați de acasă;
  • Mare atenție când faceți selfie-uri, înainte de a le distribui, fiți atenți la ce se obervă în imagine.

 

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close