3 C
Orăștie
joi, 22 octombrie 2020

Cinematografele şi teatrele vor putea folosi doar jumătate din capacitatea maximă

Cinematografele şi teatrele pot folosi doar jumătate din capacitatea maximă la redeschiderea din 1 septembrie, a declarat, luni, ministrul de Interne, Marcel Vela, la briefingul de la finalul şedinţei de guvern.

Luni, Executivul a adoptat hotărârea ce permite redeschiderea acestora în contextul stării de alertă de pe teritoriul României.

“Reluarea activităţilor cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi sau concerte, şcolilor populare de artă şi de meserii, organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi sau concerte va fi permisă fără a depăşi 50 la sută din capacitatea maximă a spaţiului”, a afirmat Vela.

Aceeaşi hotărâre prevede şi că la evenimentele de tip drive-in în maşină pot fi maxim trei persoane, a adăugat ministrul. De asemenea, prin această HG creşte numărul admis al participanţilor la evenimente private, cursuri de instruire, workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene – de la 20 la maxim 50 în interior şi de la 50 la maxim 100 în exterior.

Vela a amintit că tot de marţi vor fi deschise şi cafenelele şi restaurantele în interior.

Această reluare a activităţilor în domeniul cultural, în cafenele şi restaurante, dar şi în domeniul jocurilor de noroc este permisă “în toate judeţele unde incidenţa cumulată în 14 zile este 1,5 cazuri confirmate cu infecţia cu SARS-CoV-2 la 1.000 de locuitori”, a arătat ministrul.

În funcţie de acest prag, Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pot decide restricţionarea, închiderea sau reluarea activităţilor. Potrivit hotărârii de guvern, “rata de incidenţă a cazurilor aferente măsurilor prevăzute se analizează săptămânal şi se raportează la Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă de către Institutul Naţional de Sănătate Publică”.

Ulterior adoptării hotărârii, în cursul zilei de luni, a spus Marcel Vela, vor fi elaborate ordine comune ale Ministerului Sănătăţii cu Ministerul Economiei, respectiv, Culturii privind măsurile ce vor fi luate la reluarea activităţilor operatorilor din domeniul HoReCa şi din artele spectacolului şi cinematografie.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Tânăr conducând pe străzile din Orăștie fără permis de conducere

La data de 21.10.2020, în jurul orei 15:20, poliţiştii au depistat un tânăr în vârstă de 28 de ani, din municipiul Orăștie, care conducea...

Bilanț: 120 de cazuri raportate în județul Hunedoara, în ultimele 24 de ore

În total în județul Hunedoara de la începutul monitorizării au fost înregistrate 3.515 cazuri. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare,...

Stropi Salvatorul (Carte cu proiector)

Stropi este un mic avion utilitar, cu suflet mare care visează să participe la cel mai prestigios raliu aerian din lume. Sunt...

Sinaxar 22 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea celui întru sfinti parintelui nostru si întocmai cu apostolii Averchie, episcopul Ierapolei, facatorul de...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close