Cele două Camere ale noului Parlament, ales în urma scrutinului din 6 decembrie, se întrunesc, luni, de la ora 12,00, în şedinţe separate de deschidere a legislaturii 2020-2024, la convocarea preşedintelui Klaus Iohannis.
Şedinţele vor fi prezidate de cel mai în vârstă deputat, respectiv de cel mai în vârstă senator, asistaţi de cei mai tineri 4 deputaţi sau senatori, în calitate de secretari.
În aceste prime reuniuni nu pot avea loc dezbateri parlamentare, constituindu-se comisiile de validare compuse din 30 de deputaţi, respectiv 15 senatori, conform configuraţiei politice a fiecăreia dintre camere.
Aceste comisii vor verifica dacă alegerea noilor parlamentari s-a realizat cu respectarea prevederilor legii electorale şi vor întocmi rapoartele de validare. Comisiile de validare pot recomanda şi invalidarea mandatului unui parlamentar în cazul în care au fost constatate nereguli.
Ulterior, deputaţii şi senatorii ale căror mandate au fost validate vor depune jurământul.
PSD va avea 4 parlamentari, PNL – 3, iar USRPLUS și AUR – câte unul fiecare
Județul Hunedoara este reprezentat în Parlamentul României de către 3 senatori și 6 deputați.
Senat:
Cornel Cristian Resmeriță – PSD
Lucica Dina Muntean – PNL
Vasilică Potecă – PNL
Camera Deputaților:
Natalia Elena Intotero – PSD
Ilie Toma – PSD
Viorel Sălan – PSD
Vetuța Stănescu – PNL
Anamaria Gavrilă – AUR
Pollyana Hanellore Hangan – USRPLUS
Astfel, PSD va avea 4 parlamentari, PNL – 3, iar USRPLUS și AUR – câte unul fiecare.