Dincolo de peisajul spectaculos, Ținutul Pădurenilor (județul Hunedoara) se remarcă prin elemente de tradiție populară românească. În Pădurenime, portul popular se distinge printr-o bogăție a culorilor și podoabelor ce îi conferă o eleganță aparte, nemaiîntâlnită în alte părți.
Casa Memorială „Drăgan Muntean”, deschisă publicului chiar în reședința regretatului rapsod din Poienița Voinii, adună o colecție de obiecte, elemente și costume tradiționale pădurenești.
Portul bărbătesc are trăsături comune cu cele din zonele învecinate. Cămăşile erau lungi, asemenea celor din Ţara Haţegului şi Banat, ajungând până la genunchi. Se remarcă „laibărul”, tolobonii (un fel de ciorapi din pănură albă) şi opincile cu gurgui înalt, confecţionate din piele groasă de vită.
Portul femeiesc era diferenţiat după statutul civil: vara, fetele umblau cu capul descoperit, părul fiind împletit în două cozi, dar iarna purtau batic colorat din caşmir („chişchineu”), de preferinţă de culoare roşie. Femeile măritate aveau întotdeauna batic alb din bumbac („cârpă albă”). La costumul de sărbătoare, nevestele purtau ceapsă (bonetă neagră, brodată cu fir de lână) de care era prinsă, în dreptul conciului, „cârpa lungă”.
Impresionante la ţinuta de sărbătoare a pădurencei erau podoabele, atât prin multitudinea lor, cât şi prin metalul alb (cositor) şi galben (alamă şi bronz) din care erau confecţionate.
Cu totul aparte este sistemul de împodobire concentrat în jurul taliei. Peste mijlocul încins cu brăcire, pădureanca punea „balţii”- un cordon din piele de capră neargăsită, acoperit cu ţinte de cositor. Puţin mai jos de balţi, se încingea cu un lănţişor din sârmă de alamă, în zalele căruia erau prinse 30-40 de inele de bronz sau alamă, decorate prin incizie cu străvechi motive solare şi vegetale. Sub lanţul cu inele, punea un alt lănţişor de care atârnau 30-40 de cheiţe galbene, decorate şi acestea prin asocieri de cercuri, puncte şi linii incizate. Mai jos de rândul cheițelor, peste opregul din spate, adăuga alte trei lănţişoare simple, numite în grai local „zale”, confecţionate din alamă, fiecare împletit în alt model: „şerpeşte”, „în scăriţă”, „în lacăte”.
Pe şoldul drept, femeia tânără prindea încă o podoabă, numită „streicuţă de chei” sau „chei pe chici” (şold). Făcându-se o numărătoare a pieselor ce compun aceste podoabe s-a constatat că numărul lor trecea de 1.000, iar greutatea depășea un kilogram.