18.4 C
Orăștie
vineri, 17 septembrie 2021

Bilete personalizate pentru spectatori, la meciurile de fotbal

Cluburile care activează în prima ligă de fotbal vor fi obligate de către Liga Profesionistă de Fotbal, pentru ca suporterii să se poată întoarce pe stadioane la meciuri, să emită bilete personalizate, astfel încât suporterii să poată fi identificaţi.

Documentul a fost elaborat în urma poziţiei publice exprimate de către MTS cu privire la “necesitatea de a crea un cadru clar pentru revenirea spectatorilor la competiţiile sportive”.

Condiţiile stabilite de ligă prevăd ca organizatorul meciului, care este direct şi sigur responsabil pentru aducerea la îndeplinire a sarcinilor, să comercializeze doar bilete personalizate care pot duce la identificarea fiecărui spectator, informaţii ce vor fi furnizate autorităţilor sanitare în cazul în care sunt necesare în cadrul unei anchete epidemiologice.

De asemenea, clubul gazdă trebuie să asigure distanţarea socială prevăzută de lege, să identifice şi să marcheze corespunzător locurile necomercializate, să asigure accesul spectatorilor cu precauţia necesară şi cu evitarea intersectării sau apropierii de zonele destinate jucătorilor, să asigure respectarea locurilor stabilite şi evitarea migrării între locuri/sectoare.

Tot în sarcina organizatorului de meci intră şi măsurarea temperaturii la toţi spectatorii ce vor intra în stadion, asigurarea distanţei de 1,5 m între scaune, montarea în incinta stadionului a unui număr suficient de dispozitive non contact pentru igienizarea mâinilor.

„Liga Profesionistă de Fotbal a elaborat prezentul document în conformitate cu recomandările UEFA şi stabileşte o serie de cerinţe minime pe care cluburile, urmează să le asigure la momentul la care autorităţile vor permite întoarcerea spectatorilor în tribune. Obiectivul acestor măsuri este acela ca, la orice meci care implică participarea spectatorilor în tribune, organizatorul meciului să poată adopta cele mai bune decizii, bazate pe recomandările autorităţilor medicale, cu scopul de a reduce la 0 (zero) riscul de infectare”, se arată în documentul LPF.

Conform condiţiilor prezentate de LPF, spectatorii care prezintă simptome nu trebuie să se prezinte la stadion şi sunt obligaţi să anunţe autorităţile locale competente. De asemenea, suporterii nu trebuie să vină la stadion dacă în ultimele 14 zile au fost testaţi pozitiv sau au intrat în contact cu persoane testate pozitiv pentru COVID-19.

Liga Profesionistă de Fotbal precizează că programul şi organizarea meciurilor nu vor fi periclitate de decizia privind accesul spectatorilor pe stadioane.

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close