4 C
Orăștie
miercuri, 21 aprilie 2021

Biblioteca Comunală Beriu se numără printre Bibliotecile anului 2020

La fiecare început de an, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva face o retrospectivă a activității bibliotecilor publice din județ, biblioteci pe care le coordonează sub aspect metodologic. Bibliotecile publice municipale, orășenești și comunale se înscriu, astfel, într-o adevărată competiție pentru a-și dovedi profesionalismul și implicarea în viața comunității locale unde își desfășoară activitatea. A luat naștere, în acest fel, un concurs profesional finalizat cu onorantul calificativ de „bibliotecă a anului”, oferit acelor biblioteci care au îndeplinit cel mai bine criteriile acestui concurs.

Bibliotecarii, cum bine știm, sunt principalii animatori ai vieții culturale din localitățile lor, ei joacă un rol extrem de important în menținerea vie a dragostei pentru carte, pentru informație, pentru cultură. Un bibliotecar cu vocație face acest lucru cu profesionalism, cu devotament față de oamenii cu care interacționează. De aceea, munca lor se cere apreciată și răsplătită. A trecut vremea în care bibliotecarul era doar persoana care dădea cărți celor care veneau la bibliotecă. Acum calculatorul, internetul ne-au schimbat radical viața, așteptările, sursele de informație, iar bibliotecarii trebuie să țină tot timpul pasul cu noutățile erei informatice. De aceea, diversitatea, paleta amplă de activități pe care le desfășoară bibliotecarul secolului XXI presupun și diversificarea criteriilor după care îi este apreciată munca.

Și în acest an, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în ziua de 10  martie 2021, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu Oros”, a fost organizată manifestarea „Bibliotecile anului”, în cadrul căreia a avut loc o frumoasă festivitate de premiere a bibliotecilor publice care au ocupat locuri fruntașe în această competiție anuală. Au fost premiate, cu acest prilej, bibliotecile municipală, orășenească și comunală care au obținut cele mai bune rezultate în anul 2020.

Anul acesta, într-o ambianță primitoare și caldă, festivitatea de premiere a început prin cuvinte de deschidere rostite de vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Ion Bădin, scriitorul Dumitru Tâlvescu și managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Ioan Sebastian Bara.

A fost un an dificil, un an marcat de privațiuni, de restricții, de neliniște, iar ceea ce a fost mai greu a fost reducerea aproape totală a contactului direct cu cititorii, cu utilizatorii bibliotecilor noastre. Cu toate dificultățile și frustrările prezente zi de zi, bibliotecile noastre nu au stat, nu au rămas inactive și și-au adaptat munca la restricțiile care și astăzi există. De aceea, și Biblioteca Județeană a fost nevoită să adapteze criteriile de evaluare a activității bibliotecilor publice la noile împrejurări generate de pandemie. Am ținut cont de calitatea activității fiecărui bibliotecar, de capacitatea de organizare și relaționare în noile condiții, de capacitatea de a ține legătura cu utilizatorii bibliotecii, de a recurge cât mai mult posibil la comunicarea prin internet. Lipsa activităților cu publicul a putut fi compensată, oarecum, cu transmiterea de informații culturale pe paginile de socializare și multe biblioteci au făcut acest lucru cu succes.

Am analizat, deci, cu atenție și obiectivitate munca fiecărei biblioteci publice în anul 2020 și am avut o reprezentare destul de exactă a acestei activități.

După evaluarea rezultatelor obținute, în funcție de criteriile stabilite, pe „podiumul de premiere” au urcat următoarele biblioteci:

–        La categoria biblioteci municipale: BIBLIOTECA MUNICIPALĂ HUNEDOARA;

–        La categoria biblioteci orășenești: BIBLIOTECA ORĂȘENEASCĂ PETRILA;

–        La categoria biblioteci comunale: BIBLIOTECA COMUNALĂ BERIU.

Cu acest prilej am acordat și o diplomă de excelență unor bibliotecari ale căror activitate și implicare în viața comunității locale s-au remarcat în mod deosebit, iar diploma am oferit-o în semn de prețuire a unei munci desfășurate de-a lungul unei vieți, cu competență și mult suflet.

Anul acesta, diploma de excelență am acordat-o doamnei Angelica Marinela Pușcaș, bibliotecară la Biblioteca Orășenească Hațeg, doamnei Elena Magheti Pupeză de la Biblioteca Comunală Teliucu Inferior, și domnului Daniel Petru Oprean, analist programator la Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

Premiile au fost înmânate de către vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Ion Bădin și managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Ioan Sebastian Bara, care au felicitat câștigătorii din acest an ai concursului interbibliotecar și și-au exprimat respectul și admirația pentru felul în care bibliotecarii hunedoreni își onorează profesia.

Felicităm bibliotecile câștigătoare, felicităm toți bibliotecarii. Ne pregătim de pe acum pentru viitoarea ediție a concursului Bibliotecile anului.

Deviza noastră a fost, este și va fi aceeași: „Toți pentru bibliotecă, biblioteca pentru toți!

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close