14 C
Orăștie
joi, 29 octombrie 2020

BEC: La încheierea votării – ora 21,00 – urna specială trebuie să se afle în localul de vot

Alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, cei care se află internaţi în spital sau execută o pedeapsă privativă de libertate pot depune cereri pentru a vota la alegerile locale cu urna specială, în anumite condiţii.

Biroul Electoral Central a emis o hotărâre privind aplicarea unitară a prevederilor referitoare la exercitarea dreptului de vot la scrutinul din 27 septembrie.

*** Alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate pot depune cereri pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau sectorul municipiului Bucureşti în care se află secţia de votare.

Cererea se depune numai la secţia de votare la care este arondat imobilul unde solicită să se deplaseze urna specială, în preziua votului – 26 septembrie, între orele 18,00 – 20,00, cu excepţia situaţiilor în care cauza de boală sau invaliditate survine ulterior.

Cererea poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane, trebuie formulată în scris, tehnoredactată sau întocmită olograf, trebuie să fie datată şi semnată de alegătorul care solicită urna specială şi va cuprinde obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reşedinţa, seria şi numărul actului de identitate, arată BEC.

Pentru verificarea condiţiei ca alegătorii să nu se poată deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va analiza orice acte medicale sau alte acte oficiale, anexate în copie cererii de exercitare a dreptului la vot prin intermediul urnei speciale, din care să rezulte că persoanele respective nu se pot deplasa la secţia de votare; din conţinutul înscrisurilor primite trebuie să se poată stabili lipsa posibilităţii de autodeplasare a alegătorului, nefiind necesar ca acestea să cuprindă în mod expres sintagma ”persoană netransportabilă”.

Pentru a primi aceste cereri, preşedinţii secţiilor de votare vor asigura permanenţa la sediul secţiei în preziua votării – 26 septembrie 2020, între orele 18,00 – 20,00.

Preşedintele secţiei de votare va dispune formarea unei echipe compuse din cel puţin doi membri ai biroului electoral, care urmează ca, în ziua votului, să se deplaseze cu urna specială.

*** Alegătorii internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale, numai dacă au domiciliul sau reşedinţa în localitatea sau, în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află unitatea respectivă.

Dacă se solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de mai mult de 200 de persoane internate, conducătorii unităţilor asigură depunerea cererilor de votare prin intermediul urnei speciale în preziua votării, între orele 18,00 – 20,00, la secţiile de votare din localitatea sau sectorul în care se află unitatea respectivă, stabilite prin hotărâre a biroului electoral de circumscripţie comunală, orăşenească, municipală sau de sector al municipiului Bucureşti pe raza căreia se află imobilul unde acestea sunt internate, se arată în hotărârea BEC.

 

În ziua votării, conducătorii unităţilor respective permit accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială. Accesul urnei speciale se va face conform normelor de protecţie sanitară aplicabile acestora, precizează BEC.

*** Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale şi care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, iar în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale.

Directorii penitenciarelor şi ai locurilor de deţinere sunt obligaţi să aducă la cunoştinţa alegătorilor deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, cu suficient timp înainte de ziua votării, dar nu mai târziu de data de 24 septembrie, ora 12,00, faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale, în măsura în care solicită această modalitate de vot, dacă au domiciliul sau reşedinţa în respectiva unitate administrativ-teritorială.

Cererile de votare prin intermediul urnei speciale se formulează în scris şi vor fi datate şi semnate olograf; acestea se depun la directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deţinere, cel mai târziu în preziua votării, la ora 12,00.

În cazul în care într-un penitenciar se solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de mai mult de 200 de persoane aflate în detenţie, cererile de votare prin intermediul urnei speciale pot fi depuse la mai multe secţii de votare din localitatea în care se află penitenciarul, stabilite prin decizie a biroului electoral de circumscripţie.

În vederea exercitării dreptului de vot, directorul penitenciarului sau al locului de detenţie, după caz, eliberează temporar persoanelor în cauză, numai pentru exercitarea dreptului de vot, actul sau documentul de identitate aflat în dosarul individual.

În ziua votării, directorul penitenciarului sau al locului de deţinere va permite accesul echipei biroului electoral al secţiei de votare, care se deplasează cu urna specială; operaţiunea de votare va avea loc într-un spaţiu anume amenajat, care trebuie să beneficieze de dotări minime pentru asigurarea secretului votului.

Şi persoanele aflate în arest la domiciliu îşi exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, în măsura în care solicită această modalitate de vot, dacă au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia execută măsura, iar în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia execută măsura.

Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor dispune măsurile necesare, astfel încât la ora încheierii votării – ora 21,00 – urna specială să se afle în localul de vot.

Transportul urnei speciale se face sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

SursăBEC
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

Sinaxar 29 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, Sfânta Preacuvioasa Mare Mucenita Anastasia Romana. Anastasia RomanaAceasta a fost pe vremea împaratilor Deciu si Valerian...

Ministrul Agriculturii: Vom da bani fermierilor pe animale reale şi nu pe animalele pe care le aveau în 2013 în baza de date

Fermierii români vor primi bani începând din 2021 pe animale reale şi nu pe cele pe care le aveau în anul 2013 în baza...

Monica Anisie: În spațiul școlii nu există pericolul infectării cu coronavirus

În spațiul școlii nu există pericolul infectării, a declarat miercuri ministrul Educației Naționale, Monica Anisie. Anisie argumentează că în școli s-au luat ”toate măsurile...

Derby-ul serii de miercuri a fost: Juventus – Barcelona

Meciuri tari la Dormund, Manchester și Budapesta Cea mai importantă competiție de fotbal din Europa, Champions League, a continuat, aseara cu 8 partide tari. Întâlnirile...

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

Sinaxar 29 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si noua, Sfânta Preacuvioasa Mare Mucenita Anastasia Romana. Anastasia RomanaAceasta a fost pe vremea împaratilor Deciu si Valerian...

Ministrul Agriculturii: Vom da bani fermierilor pe animale reale şi nu pe animalele pe care le aveau în 2013 în baza de date

Fermierii români vor primi bani începând din 2021 pe animale reale şi nu pe cele pe care le aveau în anul 2013 în baza...

Monica Anisie: În spațiul școlii nu există pericolul infectării cu coronavirus

În spațiul școlii nu există pericolul infectării, a declarat miercuri ministrul Educației Naționale, Monica Anisie. Anisie argumentează că în școli s-au luat ”toate măsurile...

Derby-ul serii de miercuri a fost: Juventus – Barcelona

Meciuri tari la Dormund, Manchester și Budapesta Cea mai importantă competiție de fotbal din Europa, Champions League, a continuat, aseara cu 8 partide tari. Întâlnirile...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close