11 C
Orăștie
miercuri, 21 aprilie 2021

Barza albă (Ciconia ciconia)

            Ciconia ciconia (latinescul ciconia = barză) este o pasăre de talie mare din clasa Aves, ordinul Ciconiiforme, familia Ciconiidae, genul Ciconia (R. Dimitrie, 1983; M. Baciu, 2017).

Penele de pe corp sunt albe, iar penele  mari ale aripilor (de zbor) sunt negre. Ciocul și picioarele sunt de culoare roșie (R. Dimitrie, 1983; https://pasaridinromania.sor.ro/Barza-alba).

Ponta alcătuită din 3-4 (5) ouă este depusă în aprilie-iunie, clocitul fiind realizat de ambii părinți. Incubația durează 33-34 de zile. Este o pasăre mută. În perioada nupțială produc un clămpănit prin izbirea celor două maxilare (R. Dimitrie, 1983; B. Bruun et al., 1999; W. Eisenreich et al., 2018).

Este o specie antropofilă, instalându-și cuibul pe stâlpii de electricitate, coșurile caselor, acoperișul caselor, dar și în arbori. Preferă habitatele umede (pajiști higrofile, stufărișuri etc.). Se hrănește cu moluște, insecte, crustacee, amfibieni, pești, reptile, mamifere mici (cârtițe, șoareci de câmp) ș.a. (R. Dimitrie, 1983; B. Bruun et al., 1999; M.Baciu, 2017).

Iernează în Africa. Populația vestică părăsește Europa peste Gibraltar, iar cea estică peste Bosfor. În România sosește la începutul lunii martie (B. Bruun et al., 1999).

În bazinul hidrografic Orăștie, specia a fost observată în majoritatea localităților: Orăștie, Căstău, Cucuiș, Sibișelul Vechi, Poienile Beriului, Beriu, Sereca, Orăștioara de Jos, Bucium, Orăștioara de Sus, Ludeștii de Jos, Costești. Cuiburile sunt amplasate cu precădere pe stâlpii rețelelor electrice de tensiune medie. În iernile blânde, au fost observate exemplare care nu au migrat din bazinul râului Orăștie.

Un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale „Dr. Aurel Vlad” Orăștie participă anual la Programul Spring Alive, „în care școlarii împreună cu profesorii și părinții pot urmări cu mare atenție sosirea a cinci specii de păsări migratoare: barza albă, rândunica, drepneaua neagră, cucul și prigoria. Pasul următor este introducerea datelor pe pagina web oficială a proiectului:  http://www.springalive.net/ro-ro”.

În primăvara anului 2021, specia a fost observată de eleva Ioana Katherina Balogh (10.03.2021), într-un trestiiș de la periferia satului Mărtinești. Menționăm că Ioana Katherina Balogh este membră a Societății Ornitologice din România, contribuind în acest fel la monitorizarea unor specii de păsări care populează diferite habitate.

Amenințări pentru Ciconia ciconia (Barza albă): arderea stufărișurilor, reducerea habitatelor umede, folosirea substanțelor cu toxicitate mare în agricultură, electrocutarea ș.a. (Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România, 2015).

Bibliografie

Baciu, M. (2017): Păsările din Delta Dunării și împrejurimi. © SC. WILD TRAVEL S.R.L., Tulcea, p. 132.

Bruun, B., Delin, H., Svensson, L., Munteanu, D. (1999): Păsările din România şi Europa – Determinator ilustrat. Societatea Ornitologică Română, ©  Octopus Publishing Group Ltd., pp. 40-41.

Dimitrie, R. (1983): Mic atlas ornitologic. Edit. Albatros, p. 69.

Eisenreich, W., Handel, A., Zimmer, Ute E. (2018): Determinator de plante și animale. Edit. Casa, Oradea, pp. 416-485.

***Atlas al speciilor de păsări de interes comunitar din România (2015): Coordonare științifică – Societatea Ornitologică Română/BirdLife International și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, produs de NOI MEDIA PRINT S.A. în colaborare cu Media & Nature Consulting S.R.L., © Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Direcția Biodiversitate, pp. 106-107.

***https://pasaridinromania.sor.ro/Barza-alba (accesat în 27.03.2021).

***http://www.springalive.net/ro-ro (accesat în 27.03.2021).

***https://www.sor.ro/?fbclid=IwAR3bi56PhOpvnhrjrrkQzxedGfLZPVkY_2WeLexYcc0l8e0pWbrSGvUGL_U (accesat în 28.03.2021).

 

Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close