1.4 C
Orăștie
joi, 9 decembrie 2021

Autostrăzii Sebeș-Turda

Joi, 07.10.2021, Directorul General al CNAIR S.A., Cristian Pistol, a efectuat o vizită de lucru pe lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda:
“Am verificat lucrările la punctele critice pe care le știam deja, si anume km. 19, km. 26 și km. 40, unde avem mari întârzieri. Totodată, pe tot lotul de autostradă există probleme inclusiv din punct de vedere al siguranței circulației: nu avem montat parapete median pe mare parte a lotului, marcajele sunt aproape inexistente, la fel și gardul de protecție împotriva animalelor.
🔵 La discuțiile purtate cu managementul companiei Aktor, de fiecare dată am fost asigurat că avem un grafic actualizat, un grafic de care ne ținem. Din păcate, însă, în șantier, lucrurile stau diferit. Forța de muncă este insuficientă pe toate categoriile de lucrări și nu există aprovizionare corespunzătoare cu materiale. În aceste condiții, nu văd cum am putea atinge dezideratul propus, acela de a da în trafic acest lot până pe data de 15 noiembrie”, a declarat Cristian Pistol.
🔵 Directorul General al CNAIR a solicitat Antreprenorului, un grafic foarte exact al activităților pentru Lotul 2 al autostrăzii Sebeș-Turda, cu detalieri și termene exacte, în special pentru punctele critice, km 19, 26 și 40. Totodată, a solicitat un necesar al resursei umane, al utilajelor și materialelor folosite, precum și modalitatea de alocare a acestora pe tipuri de activități.
🔵 “Promisiunile în ceea ce privește punerea în circulație a acestui sector s-au succedat de la un an la altul, începând cu decembrie 2019. Voi fi foarte ferm în a lua anumite decizii, iar dacă antreprenorul nu va reuși să se încadreze în termenele avansate, voi lua în calcul inclusiv varianta rezilierii”, a precizat Cristian Pistol.
SursăCNAIR
Orăștie24.rohttps://www.orastie24.ro/
Noutate! Transparență! Adevăr! Știri și informații de ultimă oră din Orăștie, Beriu, Orăștioara de Sus, Romos, Geoagiu, Balșa, Rapolt, Simeria. Cele mai noi informații din zonă, din județul Hunedoara și din țară în timp real!

CELE MAI NOI

ULTIMELE ȘTIRI ORĂȘTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării pe acest site se consideră acceptarea politicii de utilizare a cookies. Află mai multe

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close